Sport dieta si o vedeta
Florentina Opris: „Am un stil de viata sanatos!”
Publicitate
Prezentatoarea emisiunii „Sport, dietă şi o vedetă“ de la Prima TV consideră că secretul unei siluete perfecte este gândirea pozitivă.
 
- Cati ani are fiul tau?
 
Florentina Opris: Am facut sport pana la nastere, am avut o sarcina usoara, iar faptul ca am facut multa miscare in acea perioada, a fost un lucru foarte bun. Asta s-a intamplat acum 16 ani, cand s-a nascut fiul meu Loren.
 
- Ce il inveti la capitolul sport?
 
F.O: Eu si sotul meu am facut sport de performanta, asa ca el a vazut ca miscarea face parte din activitatile noastre obisnuite, ca este necesar si foarte sanatos sa faci miscare. Sportul este modalitatea prin care poti sa-ti intaresti vointa si sa-ti formezi caracterul. Nu a trebuit sa-i explic foarte multe. A simtit beneficiile sportului inca de la varsta de 3 ani, cand l-am pus prima oara pe schiuri.
 
 -Unde va place sa va petreceti timpul impreuna?
 
F.O: Cea mai mare bucurie este atunci cand ajungem la cabana noastra din muntii Semenicului, dar cum acest lucru se intampla din ce in ce mai rar, in ultima perioada mergem mai des pe Valea Prahovei si in zona Valcea.
 
- La ce activitati te ajuta?
 
F.O: Loren este un copil energic si ii place sa se implice in ceea ce fac. Atunci cand imi petrec timpul in bucatarie, este interesat de ceea ce pregatesc. I-am explicat ce rol important are alimentatia echilibrata si consumul anumitor alimente in pastrarea sanatatii, mai ales in perioada de crestere. El prepara sucurile de legume si fructe pe care le bem zilnic. In zilele in care eu filmez, de multe ori ne ajuta sa pregatim decorul si ne atrage atentia asupra unor amanunte care noua ne scapa.  
 
- Cand e cel mai incapatinat?
 
F.O: Fiul meu s-a nascut in zodia berbec si de mic a avut o personalitate foarte puternica. Ma bucur ca este asa si nu am incercat sa-l schimb. Atunci cand isi propune sau isi doreste ceva, merge pana la capat. Se incapataneaza mai ales cand vrea sa ne convinga ca are dreptate si atunci vine cu argumente, ceea ce e bine pentru varsta lui.  
 
-  Cand faceti sport impreuna?
 
F.O: In vacante si weekend-uri, dar si in timpul saptamanii sunt zile in care cel putin 10 minute fac impreuna cu Loren exercitii pentru coloana vertebrala. A crescut foarte mult in ultimii doi ani, are 1.88 cm si trebuie sa faca exercitii speciale pentru muschii spatelui. Copiii ar trebui obisnuiti de mici sa faca miscare. De curand am lansat un CD, „Sport cu Florentina – Exercitii pentru Tine & Copilul Tau”, care contine un program ce poate fi executat de mama impreuna cu copilul ei.
 
-  Ce isi doreste fiul tau sa devina?
 
F.O: Loren studiaza la Liceul I.L. Caragiale din Bucuresti, la clasa de uman in parteneriat cu UNESCO Romania. Cu siguranta  va avea o baza solida la terminarea liceului si va putea alege mai multe domenii.  Acum este inca un adolescent si e imprevizibil, dar cand era  mic isi dorea sa fie „manager, ca si tati”. Sper sa fie destul de intelept si sa-si aleaga o meserie pe care sa o faca cu drag. Cred ca asta e cel mai important.
 
 - Cand ai devenit tu antrenoare?
 
F.O: Am facut sport de performanta pana la 18 ani, cand am considerat ca pentru sanatate este mai benefic sportul de masa. Am teminat facultatea de sport si am deschis in 89 primul club de aerobic din Resita. Am facut pionierat atunci si am inteles un lucru esential, anume ca e important sa-ti pui amprenta pe stilul de antrenament, sa te gandesti in primul rand la cei cu care lucrezi, la posibilitatile lor. O sursa de inspiratie pentru mine a fost actrita Jane Fonda.
 
- Cum faci sa arati atit de bine?
 
F.O: Am un stil de viata sanatos! Incerc sa nu fac excese de niciun fel. De mica am aflat ca sportul este foarte important si privesc acest lucru ca pe ceva firesc. Imi incep dimineata cu cateva minute de miscare, pentru ca e mai important sa executi in fiecare zi cel putin 20 de minute de exercitii fizice, decat sa faci o ora de miscare sporadic. Musculatura raspunde mai bine la efortul efectuat constant. Micul dejun inseamna in aceasta perioada un bol de cereale integrale cu lapte de soia. Mananc foarte multe legume, fructe, peste si bineinteles, in fiecare zi, o portie de nuci, migdale, alune, seminte de dovleac, toate crude, pentru aportul lor de substante nutritive. In aceasta idee, am creat impreuna cu partenerii mei, firma SANO VITA, un mix de seminte si fructe uscate, in special pentru elevi, ca o alternativa de produs sanatos si hranitor.                               
-  De cand ai emisiunea de la Prima?
 
F.O: In urma cu 5 ani am venit la Prima TV cu un proiect de emisiune. Imi doream sa determin cat mai multe persoane sa adopte un stil de viata sanatos. Doamna Veronica Sorescu, pe atunci director de programe al postului, a imbratisat ideea si pot sa va spun ca era singura emisiune de acest gen in acel moment pe TV. Ulterior au aparut si la alte posturi emisiuni care trateaza subiecte asemanatoare celor abordate in „Sport, Dieta si o Vedeta”, un lucru foarte bun de altfel, pentru ca toti ar trebui sa intelegem ca sanatatea este bunul nostru cel mai de pret. Anul trecut am demarat Campania Nationala „Alege sa fii Sanatos”, care are acelasi mesaj. Una din actiuni este aceea de a posta in parcurile din Romania, cu ajutorul primariilor si partenerilor, „Traseul Florentina”, un ansamblu sportiv de 8 elemente din lemn postate in jurul unei piramide inalte de 3 m pe care sunt inscriptionate sfaturi pentru un stil de viata sanatos, precum si exercitiile care se pot efectua la fiecare punct de lucru, astfel incat sa-ti imbunatatesti conditia fizica. Am reusit pana acum acest lucru in Bucuresti, Brasov si Resita.
 
 
Sursa: Ce se intampla doctore?
Adauga comentariu:
Numele tau:
Comentariul tau