ShareThis
PrintChristian Sabbagh, un reporter mereu in actiune
Ai copilarit in Liban. De fapt, esti pe jumatate libanez. Spune-ne mai multe despre tine si familia in care te-ai nascut. Si despre copilaria ta.
Christian Sabbagh: Tata era libanez, mama romanca. S-au cunoscut in 1970, in Romania. Un an mai tarziu, s-au casatorit. La acea vreme, formalitatile durau foarte mult. Cu atat mai mult, cu cat unchiul meu era pe atunci colonel de militie. Un motiv in plus ca tatal meu sa fie verificat atat in Romania, cat si in Liban, sa nu fi fost in slujba vreunui serviciu strain etc... lucruri total firesti pentru acea perioada. Oricum, tata chiar nu avea nicio treaba cu nimeni. Era un om care se ocupa de afaceri si atat. In 1972 m-am nascut eu. Am locuit o perioada in Bucuresti, apoi la Valenii de Munte – la sora mamei mele. Pana in 1978, am tot facut naveta intre Valeni si Beirut. In acel an, chiar urma sa incep scoala in Liban, numai ca izbucnise conflictul civil si ca atare m-au trimis in Romania, la loc sigur. Mamei ii era greu fara mine, asa ca venea periodic sa ma vada. In 1982, m-au luat in Liban. Situatia se detensionase, asa ca mi-am continuat studiile acolo. Dar intr-o tara precum Libanul, pacea e intotdauna de scurta durata. A izbucnit din nou conflictul. Am fost martor al acestui razboi fraticid. L-am vazut sub toate formele sale. Numai daca traiesti acolo poti realiza pana unde poate ajunge cruzimea umana.
Cum ai ajuns in Romania?
Pe atunci, Libanul era impartit in trei zone, delimitate de asa zisele linii de demarcatie. Zona crestina, cea musulmana si cea druza. Studiam la colegiul de preoti - Mont la Salle. In 1987, deja izbucnise razboiul intre crestini. Erau tot felul de aliante ciudate, care se schimbau de la o ora la alta. De fapt, toata lumea se batea cu toata lumea. O perioada ciudata, care ingrijora si inspaimanta prin virulenta atacurilor zilnice. Se tragea permanent pe strazi. Scoala nu prea se facea, pentru ca elevii nu aveau cum sa vina la cursuri, sub ploaia de obuze. Asa ca tata a hotarat sa ma trimita in Romania, la sora mamei mele, la Valenii de munte. Am urmat cursurile liceului Industrial Nicoale Iorga. A fost destul de dificila trecerea aceasta, de la ore de catehism, la tehnica prelucrarii materialelor prin aschiere, organe de masini etc...
Viata ta este ca un film de actiune. Ai facut scoala de preoti (detalii, mai multe te rog) facultatea de jurnalism si acum esti pe urmele infractorilor. Cum ai reusit acest destin sinuos?
De mic am visat sa devin politist. In Romania nu puteam ajunge, pentru ca mama era casatorita cu un cetatean strain. Altfel spus, nu aveam un dosar bun, din cauza dublei cetatenii. Ar fi trebuit sa renunt la una din ele. Asa ca am ales o meserie apropiata celei de politist. Tot in folosul oamenilor lucrez, nu-i asa?
Se spune ca ai un hobby: schimbi masinile cam la doua luni, Unii s-ar intreba, de buna seama cum isi poate schimba masina un jurnalist o data la doua luni masina. Si negasind raspunsul in salariu, face imediat asocieri dubioase. cu Politia sau cu infractorii.. Cu singuranta nu ai cistigat la Loto. HAi sa lamurim!...
Da, dar eu nu traiesc din salariul de jurnalist, desi la un moment dat este important si acest aspect. M-am nascut intr-o familie bogata. Nu am nicio vina. Din contra, de mic am fost invatat ca trebuie sa ma realizez singur, ca nimeni nu-mi va da nimic pe tava in viata. Parintii m-au invatat sa ma inchin doar in fata locasurilor de cult, nu in fata banilor. Nu alerg ca nebunul dupa ei. Nu-i chivernisesc, nu-i inmultesc. Nu stau cu teancurile ascunse sub saltea. Sunt un cheltuitor si am, ce-i drept, cateva hobby-uri costisitoare. Printre acestea se numara masinile, armele de colectie, etc. Nu stiu cine ar pune la indoiala corectitudinea mea. Oamenii, in general, stiu ca am bani. Dar nu ar fi corect din partea mea sa ma laud, cata vreme in tara asta sunt oameni care mor de foame. Din respect pentru ei, pentru suferinta si chinurile lor zilnice, nu aprofundez acest subiect. Un lucru vreau sa fie foarte clar: detest coruptia, pe cei care dau si primesc mita, infractorii. Nu am afaceri, nici macar o firma, nu tintesc la vreo functie politica, nu am interese ascunse. Sunt un om care are cateva damblale si nu cred ca o sa ma potolesc curand. Ma plictisec repede de masini. Si de cat sa-mi transform curtea intr-un parc auto, mai bine imi schimb masina ori de cate ori simt nevoia. Nu joc la casino, nu ma duc in cluburi de noapte, nu am vicii grave.
Ultima masina achizionata a fost ... una cu batai de cap?
Da, intr-adevar, am luat plasa cu o masina. Stii cum e, zici ca tie nu ti se poate intampla... Ciudat este ca masina era inmatriculata cu acte in regula. Falsul s-a descoperit la Admistratia Financiara a sectorului 6. Ancheta este inca in desfasurare. Oricum, nu as sfatui pe nimeni sa cumpere masini de la necunoscuti, mai ales in aceasta perioada.
De unde vin pasiunile pentru tir si pentru colectia aia de arme ciudate (airsoft?)
Fiecare om are cate o pasiune. Unora le plac tablourile, altora alpinismul. Mie imi plac masinile si armele. Sa nu crezi ca nu am avut jucarii cand eram mic. Nu-mi place sa port arma asupra mea, in schimb imi place sa trag cu ea in poligon. Nu vad nimic periculos in acest hobby. Sigur, depinde in mana cui ajunge un pistol. Intr-o alta oridine de idei, o arma este la fel de periculoasa ca si un cutit sau ca si mersul pe bicicleta. Oricand te poti rani. Armele de airsoft sunt identice cu cele reale, numai ca folosec bile din plastic. Nu produc zgomot incat sa sperie lumea, sa provoace panica, nu ranesc. Se folosesc intr-un joc de echipa.
Descinderile pe care le faci impreuna cu politia sunt regizate? Sau doar cineva va da pontul?
Nimic nu este regizat! Redam cat mai exact spectacolul strazii. Stii, stateam de vorba cu o colega care este regizor. Si ea m-a intrebat acelasi lucru. Sunt realitati de viata dureroase, de neimaginat. Altele sunt hazlii, starnesc zambete, iar replicile depasesc cu mult imaginatia scenaristilor. Sigur, primim si informatii. Cele mai multe vin din partea telespectatorilor. Oamenii cred in munca noastra si chiar ne sustin. Avem de partea noastra un aliat de nadejde: publicul!
Pe cind o sa vedem Politia in actiune impotriva ei insesi? (Adica niste demascari despre politisti corupti )
Poate ca cel mai urat si dureros lucru in viata este sa vezi cum un om al legii trece de cealalta parte a baricadei. Este de neiertat! Avem si astfel de cazuri. Emisiunea “112-Politia in actiune” este impartita pe mai multe segmente: Politia de Frontiera, Jandarmeria si Directia Generala Anticoruptie. Evident ca tratam si astfel de cazuri. De altfel, nimeni nu are interesul sa-i menajeze pe acesti oameni. Din contra! Insasi Institutia Politiei este prima care se dezice de ei. Iar aici, chiar as vrea sa fac o paranteza. Daca in cazul unui infractor, prezumtia de nevinovatie functioneaza, nu acelasi lucru il putem spune si despre un politist retinut pentru luare de mita. Ai vazut bine cum se pun problemele. Iar sentintele in astfel de cazuri sunt cat se poate de dure. Dar vreau sa fiu foarte clar. Exista astfel de cazuri, nu le neg, dar sunt extrem de rare. O sa te surprinda, dar numarul cazurilor de desistare este cu mult mai mare decat al celor prinsi in flagrant delict.
Ai fost injunghiat in fata blocului (in ce imprejurari, cind, de catre cine?) Nu ti-e teama pentru copiii tai?
Mi s-a intamplat acum cativa ani. Imi amintesc ca primisem la inceputul lunii decembrie un mesaj ca voi avea un Craciun sangeros. Sarbatorile au fost ok, dar prin ianuarie sau februarie, am fost atacat in fata blocului. Nu a apucat sa infiga lama, intrucat o femeie in varsta, careia ii multumesc si astazi, a inceput sa strige. Ei ii datorez viata mea! A fost un act de civism. Sigur ca ma gandesc la copii. Ei sunt bucuria oricarui parinte. Si stiu la fel de bine ca atunci cand cineva vrea sa-ti faca rau, primul lucru este sa-ti caute punctul sensibil.
Ce inseamna in limba libaneza Sabagh (daca are vreo semnificatie speciala)
“Sabbagh” nu insemna nimic. “Sabah” inseamna “dimineata”. Strabunicii mei erau armeni si, in urma genocidului din Turcia, au luat calea exilului. S-au stabilit in Egipt. Ii chema Sabbahian. Ulterior, si-au luat numele de Sabbagh.
De ce faci televiziune? Ai putea face si altceva...
Imi place! Tu, eu, colegii nostrii, noi toti suntem “contaminati” de microb. Sa fii cronicarul clipei, consider ca este un privilegiu oferit de providenta, destin. Undeva, acolo sus, exista o ordine perfecta. Nimic in viata nu este intamplator.
Si totusi, sotia ta era (mai este, ce face acum) purtatoare de cuvint la Politie...
Sotia mea este acum in concediu postnatal. Avem o fetita de 7 luni, asa ca toata atentia noastra se indreapta acum spre Yasmine si fratele ei mai marisor, Eduard, baietelul meu din prima casatorie. Louise este ofiter superior si lucreaza de cativa ani la Brigada de Politie Rutiera Bucuresti.
Sursa: Adevarul
