Christian Sabbagh: “ Viata se aseamana unui traseu serpuit de munte. Cand urci, cand cobori.”

Vedeta de la “112- Politia in actiune” de la Prima TV, Christian Sabbagh, spune ca cea mai mare calitatea a sa este ca viseaza.

 

 

Christian Sabbagh: Imi este foarte greu sa ma gandesc doar la o singura amintire frumoasa din copilaria mea. Ganditi-va ca am fost singur la parinti…M-au rasfatat. Nu am dus lipsa de nimic. De exemplu, vazusem un film cu Pierre Richard. Interpreta rolul unei dadace care lucra la o familie de bogatasi. Ceea ce retinusem din film era o masinuta cu care se plimba prin casa baietelul miliardarilor. Un fel de cart, care se alimenta cu benzina. Pe vremea aceea erau extrem de rare aceste jucarii, oriunde in lume. Eram tare mihnit ca nu aveam si eu o asemena masinuta. Tin minte ca parintii s-au interesat in stanga si-n dreapta, iar de Craciun primeam in dar un model identic.

 

 

C.S: Eu  zic ca am un temperament sangvin. Altii ar spune ca as avea un temperament… “nervos”.

 

 

C.S: Nu ma pot lasa de tigari, in ciuda campaniilor si pozelor de pe pachete. Foarte adevarat, m-am lasat vreme de cateva zile sa vad cum reactioneaza organismul, am observat ca nu am nimic, deci ca nu sunt dependent si ca atare, m-am apucat din nou de fumat. Am realizat si o performanta in domeniu: de la doua pachete jumatate, am redus fumatul la un pachet jumatate. Este si acesta un inceput, nu?

 

 

C.S: Una din insusirile mele esentiale este ca… visez. Cred in utopii. Cred in oameni si in corectitudinea lor, desi experienta de viata mi-a oferit suficiente contraexemple.

 

 

C.S: Onestitatea! Buna conduita civica! Amabilitatea! Astfel de oameni te fac sa te simti bine in compania lor, chiar daca ii vezi o data in viata. Te incarca pozitiv, devin exemple de urmat, te gandesti la ei..

 

 

C.S: Ma enerveaza badaraniile, cei in stare a comita fapte josnice … Incerc sa-i evit, sa nu stau in calea lor, dar, din nefericire, am parte de ei. Acest lucru se datoreaza si meseriei pe care o practic, pentru ca permanent intru in contact cu oameni aflati de cealalta parte a baricadei.

 

 

C.S: Judecatorul Giovanni Falcone, un  erou legendar in opinia mea. Despre el nu se vorbeste mult. Totul s-a rezumat la cateva carti si vreo doua documentare. Un om ce si-a sacrificat nu numai propria viata, ci si familia. Totul pentru o singura idee: cea a justitiei. Vreme de 11 ani, a fost cel mai inversunat inamic al mafiei, subrezind tot acel sistem care a facut mafia invincibila vreme de decenii.

 

 

C.S: Niccolo Machiavelli, “Principele”, in opinia mea un real manual de razboi.

 

 

C.S: Muzica anilor ’80. Asta nu insemna ca nu-mi plac si noile creatii artistice.

 

 

C.S: Cartofii prajiti, salatele, carne de vita.

 

 

C.S: Kaki inchis.

 

 

C.S: Orgoliul se afla in noi ca o forta a raului. (Victor Hugo)

 

 

C.S:  Familie, religie, prieteni.

 

 

 C.S: Sa ma vad bunic.

 

 

C.S: In general nu-mi fac planuri de viitor. Daca imi programam ca la sfarsitul saptamanii sa plec impreuna cu familia la munte, cu siguranta intervenea ceva care ne schimba planurile.  

 

 

C.S: Cu siguranta, da, pentru ca astfel mi s-ar da ocazia sa indrept anumite capitole nereusite din viata mea.

 

C.S: Unii spun ca viata este ceva simplu, dar intotdeauna ceea ce pare simplu la prima vedere este deseori si ceva foarte complicat. Si chiar este. Altfel spus, in nicio carte de filosofie nu am gasit o definitie completa a vietii, cu toate ca se scriu sute de pagini pe marginea acestui subiect.  In opinia mea, viata se aseamana  unui traseu serpuit de munte. Cand esti nevoit sa-l urci, cand sa-l cobori.  Sau un amestec de elemente aflate in contrast, ca de exemplu, ratiune -nebunie, dragoste- ura, inger-demon, lux-saracie.   

 

 

Sursa: Revista Ioana