Horia Vîrlan, despre “diamantele negre”
DELICATESE. Trufele sunt unul dintre cele mai sofisticate condimente din lume.
Care sunt cele mai cautate tipuri de trufe in horeca?
H.V: Cele mai cunoscute tipuri de trufe sunt: trufele albe (italiene), cele negre ( frantuzesti), trufele de vara sau de primavara. La noi inca nu exista o "bursa " propriu-zisa a trufelor, dar din ce in ce mai multi intreprinzatori incep sa le caute, folosind caini speciali dresati sau chiar fara.
Romanii incep sa prinda gustul aromelor fine, cum sunt trufele, intelegand ca acestea nu reprezinta un ingredient de baza, ci doar o aroma sofisticata ce se adauga in cantitate mica anumitor feluri de mancare sau un aromatizant de uleiuri ori tipuri de otet.
Care se gatesc cel mai usor?
H.V: La noi sunt gasite trufele de vara, care au o culoare cenusiu-neagra si se recolteaza din padurile Ardealului sau Vrancei.
Ne puteti recomanda cateva retete usoare de trufe?
Risotto cu trufe negre
Folositi 1/2 de trufa neagra mica; un paharel de vin alb sec; 2 cani de supa de legume; 2 linguri de unt; o ceapa mica tocata marunt; 50-60g de parmezan ras pe razatoarea mare; 150 g orez Arborio; sare si piper negru macinat dupa gust.
Mod de preparare: Incingeti untul intr-o craticioara si sotati putin ceapa, apoi adaugati vinul si continuati pana la evaporarea a 3/4 din acesta. Acum adaugati orezul si cate putina supa calda, fierband totul timp de 20-25 minute. In ultimele 8 minute, adaugati trufa taiata feliute foarte subtiri, iar cand risotto-ul este gata, adaugati si parmezanul.
Folositi o trufa neagra mica; o cana cu vin alb parfumat; o lingurita de ulei de nuca; 2 linguri de ulei de floarea soarelui; o lingura de otet de vin alb; un bol cu mix de salata spalata si rupta bucatele, o cana cu crutoane de paine, sare si piper negru macinat dupa gust.
Mod de preparare: Fierbeti trufa in vin, la temperatura mica, timp de 5-6 minute, apoi taiati-o feliute subtiri. Amestecati feliile de trufa cu salata, crutoanele, si apoi turanati un amestec din uleiuri, otetul si condimentele batute bine.
File de somon cu sos cremos de trufe
Folositi 1/2 de trufa neagra, taiata feliute subtiri, 4 felii de file de somon, o salota tocata fin, un pahar de vin alb sec, un pahar de smantana dulce, 4 linguri de ulei de floarea soarelui, 2 catei de usturoi, sare si piper negru macinat dupa gust.
Mod de preparare: Condimentati fileurile de somon si taiati feliute usturoiul, apoi presarati-l peste fileurile de peste turnand apoi uleiul. Lasati carnea la rece pentru 45-60 min. Fierbeti salota tocata in vin, pana s-a evaporat 3/4 din acesta, apoi adaugati feliutele de trufe si smantana dulce, continuand pana sosul s-a ingrosat si adaugand sare dupa gust. In timp ce sosul fierbe, frigeti feliile de somon pe gratarul incins, 4 min pe o parte si 2 min pe cealalta.
Serviti fileurile de somon cu sosul deasupra si salata verde langa acestea.



ShareThis
Print