Restul e placere

Mirela Zeta povesteste despre culisele celui mai scump film romanesc al ultimului sfert de veac (“Restul e tacere”), despre provocarile prezentului, dar si despre relatia ei cu trecutul.

 

1.      Este mai greu să jucaţi persoane reale decât persoane care sunt inventate, există doar în scenariu sau în piesă?

 

Mirela Zeta: Atunci cand ai inspiratie, o energie buna, un studiu aprofundat, poti face bine tot ceea ce iti propui. Actoria este o meserie individuala. Poate in cazul personajelor de fictiune ai o mai mare libertate de a gasi nuantele pe care le doresti.

 

2.      Au fost cazuri în care aţi avut sentimentul de vinovăţie pentru o parodie să spunem „prea dură”? Vă preocupă acest lucru?

 

M.Z.: Este inevitabil, ca actor, sa nu te vezi in oglinda. Sa nu te gandesti ca mai exista un punct de vedere. Scenariul, insa, e scenariu. Trebuie sa treci peste prejudecati ca sa poti face aceasta meserie atat de frumoasa.

 

3.      Aveţi cunoştinţă despre eventuale reacţii ale personalităţilor pe care le-aţi imitat? V-aţi întâlnit cu vreuna din ele, aţi avut ocazia să le vorbiţi? Ce atitudine au faţă de dumneavoastră?

 

M.Z.: In afara de Oana Zavoranu, nu am avut placerea de a discuta cu nici o alta personalitate parodiata. Din spusele ei, s-a amuzat teribil. Eu nu fac altceva decat sa prezint o posibila latura a unui personaj. Nu am afirmat niciodata cum ca as fii detinatoarea adevarului suprem.

 

4.      În ce măsură vă consideraţi o personalitate puternică? Vă întreb asta şi în contextul în care mereu trebuie să „intraţi în pielea altora”. Poate că pentru un actor personalitatea mai puţin puternică este mai degrabă un avantaj?

 

M.Z.: Vorbesc in numele meu si nu in numele tuturor actorilor. Personalitatea puternica... hm. Pai atunci cand esti invatat sa faci aceasta meserie, lucrurile nu se confunda. Asta doar daca, doamne fereste, ai personalitate dubla. Nu cred in delimitarile acestea

puternic – slab, alb si negru. Exista si nuante si ele depind de cate ceva. Stiu ca trebuie sa iti pastrezi credinta in ceea ce faci. Eu imi fac meseria, atat.

 

5.      Aţi fost vreodată tentată să jucaţi un rol şi în viaţa de zi cu zi, în viaţa personală? Poate un actor să fie actor şi în afara teatrului sau a studioului? Aţi fi credibilă pentru cei apropiaţi?

 

M.Z.: Se spune asa: ca cel mai prost actor este acela care joaca in afara scenei. Nu este cazul. Nu ai mai avea ce sa spui pe scena in acest caz. Ar fi ca si cum un doctor ar incerca sa taie cu bisturiul o friptura. Toate lucrurile isi au rostul lor si cred ca rostul unui actor este pe scena sau in fata camerei de filmat.

 

6.      Vi s-a întâmplat – fie la teatru, fie la TV – să descoperiţi, în timp ce jucaţi un anumit personaj, noi trăsături ale personalităţii dumneavoastră, de care până atunci nu aveaţi cunoştinţă? Poate un rol să modifice personalitatea actorului?

 

M.Z.: Nu s-a intamplat sa descopar un alt personaj decat cel pe care il jucam. In schimb, am descoperit in mine alte zone mai putin exploatate si asta cand jucam pe scena. Iar spun, lucrurile nu se confunda. Iar daca se confunda, inseamna ca esti implicat prea adanc incat nu iti mai dai seama cine esti. In cazul asta cred ca trebuie sa te opresti pentru ca nu iti poti face decat rau. Cum ar fi sa joc o criminala si sa incep sa omor muste crezand ca politia ma poate aresta in orice clipa? Ar fi un personaj tragic.

 

7.      Sunt actori care preferă repetiţiile spectacolului în sine, spunând că adevăratul proces de creaţie este repetiţia, apoi nu mai trebuie decât să fie redat rodusul final. Care este părearea dumneavoastră?

 

M.Z.: Poti crea in timpul repetitiilor, poti descoperi alte intentii in timpul spectacolului, dar toate descoperirile trebuie sa mearga intr-un anume sens, astfel incat partenerii tai de scena sa poata prelua ceea ce tu vrei sa transmiti. Descoperirile se fac atunci cand esti liber sa te joci, cand ai o baza deja creata in privinta personajului interpretat. La repetitie functioneaza intuitia, analogia, imaginatia. Daca nu esti singur pe scena, trebuie sa tii cont de partenerii tai si sa fii disponibil interior. In spectacol trebuie respectata viziunea regizorului, trasee stabilite in repetitie, gesturi de care depinde caderea luminii sau care marcheaza un inceput de melodie.

 

8.      Ce se întâmplă dacă sunteţi prost dispusă când trebuie să jucaţi comedie întreaga zi? Cum se poate trata o astfel de situaţie?

 

M.Z.: Atunci cand esti la lucru, cand joci, lasi afara tot ceea ce te framanta. Asta e prima regula. Si se poate. Marii actori de comedie nu erau niste bufoni in viata personala. Pe scena poti fugi de tot ce te apasa sau poti transforma totul in beneficiul tau. Arta e terapie.

 

9.      Aţi jucat în filmul lui Nae Caranfil, „Restul e tăcere”, care a fost producţia românească cu cel mai mare buget din ultimii 25 de ani. Această sarcină a fost cu totul diferită faţă de ceea ce faceţi în Mondenii. Ulterior v-aţi gândit că poate graţie acestei performanţe nu veţi mai fi etichetată drept parodistă?

 

M.Z.: Parodista? Suna ciudat. Sunt o actrita care, deocamdata, face parodie si un pic mai mult decat atat. Am avut aceasta sansa atunci cand am terminat facultatea. Am fost la casting pentru “Restul e tacere” inainte de a incepe “Mondenii”, desi filmul a fost lansat anul acesta in cinematograf. Publicul, cred ca incepe sa faca diferente. Parca nu se mai grabesc sa puna etichete atat de usor. Ma bucur ca am sansa de a juca in teatru, in televiziune si film. Pot face asta fara frica.

 

10.Actriţele de obicei se dau în vânt după filmele de epocă. Ce impresii v-a lăsat filmul, filmările în sine?

 

M.Z.: Cred ca este ofertant sa joci un personaj dintr-un timp trecut. Nu stiu daca actritele se dau in vant dupa filme de epoca, dar stiu ca filmul in care am avut sansa sa joc este complex si poate fii analizat din mai multe puncte de vedere. Eu nu pot fii total obiectiva. A fost primul meu film de lung metraj si este normal sa fiu entuziasmata, mai ales ca imi plac filmele lui Nae. Filmarile au decurs intr-o atmosfera frumoasa. Nu se tipa, nu era agitatie inutila, iar in ceea ce priveste organizarea a fost impecabila.

 

11.Există aspecte ale vieţii de actor care sunt cu totul deosebite faţă de ceea ce vă imaginaţi înainte de facultate?

 

M.Z.: In facultate nu ma gandeam la ce va urma. Ma gandeam ca trebuie sa invat de la profesorii mei, de la colegi. Stiam ca trebuie sa fiu multumita cu mine si ca trebuie sa evoluez. Atat. Cred in acelasi lucru. Acum nu imi permit atat de mult sa gresesc, am mai mult curaj sa imi spun parerea si sa iau decizii in ceea ce priveste traseul meu in meseria asta.

 

12.Lucrarea dumneavoastră de diplomă se intitulează: Libertatea creatorului de teatru în perioada comunistă. De ce aţi ales tocmai această temă, de ce aţi vrut să studiaţi acea perioadă atât de dificilă?

M.Z.: Mi-a rasunat in urechi tema aceasta. Auzisem tot felul de povesti despre spectacole interzise, despre regizori interzisi si incercam sa imi imaginez cum era pe vremea aceea. Din curiozitate, mi-am creat aceasta tema pe care am prezentat-o in examen. Materiale de documentare sunt foarte putine si nu inteleg de ce sunt doar doua carti despre acea perioada. Probabil trebuie sa mai apara cativa curiosi, pentru a lasa in urma si altor generatii o imagine despre teatru in perioada comunista.