Este clar pana in acest moment ca Mika nu este ca alti artisti. Numele sau ar putea fi la fel de bine “Unic”. Impachetat intr-o lume muzicala imaginara a propriei sale creatii, este unul dintre putinii cantareti de muzica pop de varsta lui care este nonconformist. Format in stil clasic, avand un amestec de rase si inclinat spre gesturi fizice teatrale, a devenit un descendent al auto-exprimarii manifestate in mod ambitios. Spune ca muzica sa poate fi condensata cu usurinta, “principiile de baza sunt ca este plina de bucurie si energie si nu se conformeaza tendintei sau conventiilor, aducand la viata o notiune pop veche si aproape uitata: individualitatea.”

 

Daca albumul sau de debut ‘Life In Cartoon Motion’ a reprezentat chemarea obraznica a acestei individualitati, urmarea este maturizarea unui sunet pop neapologetic pe care l-a creat el insusi. Vocea pe mai multe octave, felul virtuos in care canta la pian, ritmurile accentuate si finalurile explozive, povestile mai lungi decat cele din viata de zi cu zi pentru a ajunge in centrul nesigurantei umane si productiile pop izbitor colorate sunt puse toate la un loc. “Atunci cand compun, ma gandesc cel mai mult la cum sa nu reactionez”, spune el, “a trebuit sa ma intorc la inceputuri, cand oamenii nu imi spusesera inca parerile lor despre ceea ce fac in mod natural”. Cand asculti prima oara, este un cuvant care sa descrie a doua etapa a visului sau pop caledoscopic. Cuvantul este “indraznet”.

 

Mika si-a inceput cariera pop cu piesa definitorie „Grace Kelly”. A vandut aproape 3 milioane de exemplare in intreaga lume si ajuns a doua piesa britanica din clasamentele de download. Vanzarile totale ale pieselor de pe albumul „Life In Cartoon Motion” adauga inca sase milioane de exemplare. Albumul in sine a adus peste 5 milioane de bonuri. Mika a fost nominalizat si a castigat premii la Brits, premiile Grammy, Ivor Novellos, Capital Radio, Q Magazine, The World Music Awards, BT si Vodaphone, Virgin Media si MTV Europe, Asia, Australia si Japonia, printre altele. Dar statisticile sugereaza doar ambalajul strident pe care l-a realizat cu indrazneala in muzica pop cand si-a inceput cariera; acestea reprezinta dovada clara a faptului ca unul dintre cei mai mari outsideri din muzica pop a putut reusi.

 

Inainte de a semna cu Casablanca/Island, Mika fusese cenzurat si evitat de marile case de discuri dupa o etichetare semnificativa – o poveste bine documentata in versurile lui Grace Kelly – victoriile sale au fost un triumf al viziunii si esentei asupra lipsei de substanta a momentului. Pentru o vedeta pop de varsta lui, avusese cu siguranta un drum dificil, preferand idea de a-si pastra propriile principii pop decat sa realizeze o intoarcere de moment pentru a se conforma cererii.

 

A doua oara, melodiile pot fi diferite, dar atitudinea ramane aceeasi. Incepand cu refrenul de la “We Are Golden” pana la piese care aduc aminte de Disney in anii 40 (“Toyboy”) si o actualizare moderna emotionanta a pop-ului din anii 80 (“Touches You”), exista o larghete a viziunii aici care se indeparteaza de clasici. De la imnuri disco agitate (“Rain”) la reflectii melancolice asupra traumelor personale (“Dr. John”), muzica sa capteaza idea de inima deschisa si acceptare a ceea ce se traieste in secolul 21, cu toate contradictiile si complicatiile. Altceva despre Mika? Nu ii este teama de enormitate. In timp ce in muzica rock cei care sunt sclavii modelului U2 au inceput sa fie respectati pentru incercarile lor de a exploata emotiile, in muzica pop acestia au disparut, aceasta fiind lasata unei multimi de femei tinere care furnizeaza suficienta carne pentru o revista pentru tineri si nu vor cumpara niciodata unul din propriile lor albume. Mika este aici pentru o aduce inapoi.

 

In timp ce rafala de aclamatii, vanzari si reusita personala de a face ravagii pozitive in public cu albumul sau de debut a inceput sa dispara, Mika a inceput sa isi caute un apartament in LA pentru a concepe, pentru a da forma si a scrie urmarea. A gasit un spatiu frumos pentru a se muta din subsolul sau din Londra, pentru a lucra cu producatorul sau si persoana cu partenerul sau in muzica, Greg Wells. Si atunci mama sa a luat initiativa. “Mi-a spus sa nu devin prea comod”, spune acum. Cuvinte intelepte pe care un fiu nu le poate ignora. Asa ca s-a mutat intr-un hotel ieftin acolo unde si-a facut debutul. Cand vine vorba de partea a doua a povestii Mika, s-a decis sa uite tot ce l-au invatat cei doi ani in lumina reflectoarelor. “Asta e tot muzica de dormitor pentru mine. Este vorba despre a sta la pian si a spune ce am de spus.”

 

 “Pentru mine”, continua, “primul album a fost despre copilarie. Avea inocenta. Pentru acesta am avansat zece ani in mintea de adolescent. Adolescenta este una dintre perioadele cele mai reusite din viata cuiva. Este perioada in care experientele de viata, precum sexul, drogurile si relatiile sunt inca noi si nepatate. Daca ar fi fost sa ma gandesc la aceste lucruri in cantece, stiu ca ar fi devenit mai personale”. Mika s-a indepartat in al doilea album de personajul pe care se bazeaza povestile din Life in Cartoon Motion. “Inca cred in mister si nu cred ca trebuie sa mai justific nimic din viata mea. Pentru ca se afla totul in piesele mele. Sa compun a fost pentru mine un fel de a ma recupera pe mine.

 

Si a gasit ideea de a compune la persoana intai intr-un fel indraznet. “Bucuria are un risc aferent. De aceea este asa de tentant si periculos sa uiti cand s-au intamplat lucrurile prima data. A trebuit sa ma confrunt cu realitatea de a compune o piesa despre mine insumi. A fost ceva ce m-a ingrozit. Daca nu voiam sa fiu un cantaret din anii 40, trebuia sa fac asta.” Alaturi de acest sentiment a fost vechiul principiu al lui Mika de a nu-i fi teama de critica. “Ca si compozitor de muzica pop, viziunea mioapa este ca nu iti este permis sa te indepartezi de la melodiile pop care exista deja. Altfel esti inghitit. Dar pentru mine, piesa pop perfecta ar trebui sa se simta ca si cum ai incerca geaca pe care intotdeuana ti-ai dorit sa o ai”.

 

O parte din frumusetea lui Mika a fost intotdeauna incercarea de a realiza o corelare intre nesiguranta sa personala si alegerile personajelor despre care canta. Uneri scot la suprafata sau se lupta cu propria lor diferenta, ceva ce a facut de cand era copil. Acel strat de la suprafata a fost inlocuit, dar nu este vorba de un mai mic sens grandoare sau intriga la artistul noul, mai deschis. O denumire generica pentru ca oamenii sa arunce putina sclipire pe propriile diferente si sa le celebreze a fost unul dintre cele mai extraordinare daruri ale muzicii pop. Mika a sosit cu obsucritatea lor unica de data aceasta, in special in melodia “Dr. John” si cu dilema nearticulata din central extraordinarei “Blame It on The Girls”.

 

Pentru ca si-a facut intrarea atat de spectaculos data trecuta nerenuntand la armele sale, a fost un ordin special de la seful sau de eticheta sa nu intervina nici de data asta. “Am fost protejat. A existat un blocaj asupra interventiei si am fost lasat complet singur”. Daca la inceput Mika a avut probleme sa ajunga la termini de singuratate, le-a deposit in modul cel mai neobisnuit. “Disciplina le-a rezolvat. Mergeam la studio in fiecare zi la ora 10, imi luam pranzul in acelasi loc in fiecare zi si mergeam la acelasi bar in fiecare zi la ora 7 seara”. Pentru ca exista o tendinta la Mika sa incerce sa acopere atata spatiu, trebuie sa simta ca este filmat cu aceeasi camera. “Exista o intelegere cu fiecare persoana cu care lucrez, ca ei se afla doar in lumea mea. Nu ascultam nicio alta muzica. Ne pierdem in aceasta lume.”

 

In timpul realizarii celui de-al doilea album al sau, „The Boy Who Knew Too Much”, Mika a dezvaluit ceva din el insusi lasand la suprafata ceva el din el insusi. “Ma simt eliberat. Am ajuns in urmatorul loc. Am nevoie de asta si am realizat un process care va ajuta la al treilea si al patrulea album. Am ajuns in sfarsit la idea ca micile mele piese de dormitor nu mai sunt piese de dormitor si ca in sfarsit sunt compozitor”.

 

Si unul extraordinar, un star pop curajos, de remarcat.