Mult asteptatul album U2, acum si in Romania!
Dupa cinci ani de pauza, trupa U2 a lansat vineri, in Irlanda, cel mai recent album de studio (cel de-al 12-lea material discografic din cariera), intitulat “No Line On the Horizon”.
Dupa cinci ani de pauza, trupa U2 a lansat vineri, in Irlanda, cel mai recent album de studio (cel de-al 12-lea material discografic din cariera), intitulat “No Line On the Horizon”.
Albumul va fi lansat astazi in Europa si pe 3 martie in America de Nord. Intr-un interviu acordat casei de productie Universal Music si oferit ziarului “Evenimentul zilei”, membrii trupei U2 povestesc despre munca lor de pana acum si despre asteptarile lor dupa lansare.
Munca pentru acest album a inceput in Maroc, in iunie 2007, unde trupa a compus si a inregistrat timp de doua saptamani si a continuat in Dublin, New York si Londra.
Cu ce a atras Africa de Nord trupa U2?
The Edge (chitara, clapa, voce): Sincer, am mers acolo, de fapt, pentru un festival de muzica religioasa. Cred ca Bono a fost invitat acum cativa ani acolo, iar la ceva vreme, uitandu-se peste programul sau, a vazut invitatia si a zis: “Pana la urma poate chiar ar trebui sa merg. Sunt curios daca si ceilalti membri ai trupei ar fi de acord sa mearga”. Deci acesta a fost unul dintre motivele principale pentru care am luat in considerare invitatia.
Apoi, spre surprinderea noastra, Adam si Larry au fost extrem de incantati de idee. Am mers cu totii in Africa, fiecare avand motivele lui, dar dincolo de asta cred ca ne-a placut foarte mult ideea de a fugi intr-un loc diferit, ne-am gandit ca va fi important pentru noi si ca ne va inspira.
Ti-e dor sa mergi la o halba de bere Guinness cu trupa dupa concert?
The Edge: Daca oamenii vor sa mearga la o bauta dupa concert, nu ma dau la o parte. Pentru mine insa, acum, e o mare diferenta, si ma refer aici la ceea ce se intampla cand nu mai consumi bauturi alcoolice sau droguri: zilele devin mai importante, iar noptile - mai putin importante. Este greu sa imi imaginez ca pot pierde vremea intr-un club… Am fost in cateva cluburi de noapte imediat dupa Craciun si chiar nu am simtit ca ar fi acolo ceva special pentru mine. Trebuie sa se vada pe fata ta ca vrei sa mergi in club. (rade)
Berea inspira… Ce v-a inspirat pentru noul album?
The Edge: Desi Bono, de obicei, scrie din experientele proprii, multe din cantecele de pe albumul “No Line On the Horizon” sunt scrise din perspectiva al tor personaje - un politist francez de la circulatie care a dezertat si a fugit in Cadiz (n.r. - Spania), un consumator de droguri de la metrou din New York, un corespondent din Liban si asa mai departe.
De ce ai ales sa scrii piesele din perspectiva unei terte persoane?
Bono (vocal, chitara): Nu este un fel de metoda, o filosofie, o abordare sau ceva de genul acesta. Este doar un mod de a incepe, o incercare de a face ceva in alt fel. Si, in plus, mi-am cam epuizat biografia. Ultimele doua albume au fost foarte personale. Ironia este, dupa cum Oscar Wilde ne-a invatat, ca masca dezvaluie omul. Asa ca sfarsesti intr-o rochie de lux dezvaluindu- te pe tine insati.
Cata experienta ai capatat de pe urma noului album?
Bono: Pana la finalul procesului de realizare a acestui album, am incercat sa ne echilibram, pe cat posibil, starile. Nu am vrut sa realizam un album monodimensional din punctul de vedere al emotiilor si al trairilor. Am vrut sa avem un contrast intre lumini si umbre pe noul album. Am remarcat ca aveam mai multe piese triste, am renuntat la unele dintre ele. Pe acestea le pastram pentru urmatorul material discografic.
Vreo linie la orizontul trupei?
Larry Mullen (tobe si percutie): Ma vad pe mine insumi facand muzica si la 70 de ani? Nu, nu ma vad, dar va veni o vreme… Chiar daca va fi o decizie individuala sau o decizie a grupului. Dar, deocamdata, cred ca este grozav sa fim aici si sa facem muzica. Sa faci muzica si sa fii creativ sunt cele mai grozave lucruri pe care le poti face. Si faptul ca oamenii vor inca sa asculte ceea ce ai tu de spus, ca vin sa te vada… De ce ai renunta la asa ceva?
Despre U2…
Membrii trupei U2 se pot lauda cu cei 33 de ani impreuna, peste 140 de milioane de albume vandute, 22 de Premii Grammy si 11 albume lansate, la care se adauga cel mai recent album, cel de-al 12 lea, “No Line On the Horizon”. Albumul a fost lansat vineri in Irlanda, astazi in Europa si pe 3 martie in America de Nord. Materialul vine la cinci ani dupa ce U2 a lansat “How to Dismantle an Atomic Bomb” (noiembrie 2004) si inregistrarile au durat 18 luni, incepand cu iunie 2007.
Pentru acest material discografic trupa a hoinarit din Fez in Dublin, New York si Londra si a colaborat cu producatori precum Brian Eno, Daniel Lanois si Steve Lillywhite. Cu toate acestea, nu vorbim deocamdata despre un viitor turneu, asta in ciuda faptului ca ultimul turneu al trupei, “Vertigo”, s-a incheiat in decembrie 2006.
Albumul va fi lansat in Romania astazi
In Romania, cel mai recent material discografic semnat U2, “No Line On the Horizon”, va fi lansat chiar astazi. Cei care vor dori sa achizitioneze albumul il vor putea gasi la orice magazin de muzica si in reteaua magazinelor Diverta, in librariile Carturesti sau la Media Galaxy. Albumul este disponibil in mai multe variante, astfel ca formatul special pentru Romania se va gasi la pretul de 29,9 lei, editia internationala la 54,9 lei, vinil la pretul de 119,9 lei si editia “Deluxe”, care va fi disponibila la doua categorii de pret: 99,9 lei si 109,9 lei.
Pentru a comanda noul album U2, accesati urmatoarele linkuri:
Sursa: Evenimentul Zilei



ShareThis
Print