marime font: A A | ShareThis | trimite pe yahoo messanger | printeaza Print
« arhiva stiri

Cine n-are bătrâni?

16 mai 2011

Cine n-are bătrâni?
O dispută interesantă a încins, zilele acestea, spiritele organizatorilor de concerte din ţara noastră.
Să vă spun de ce: Emagic a revenit, după un an de absenţă, cu festivalul B’Est Fest, anunţându-l pentru începutul lunii iulie, undeva la iarbă verde, lângă Bucureşti.
La mică distanţă, firma lui Marcel Avram anunţă pentru 3 iulie concert Whitesnake şi Judas Priest, în Bucureşti la Romexpo. Reprezentanţii Emagic se revoltă, în virtutea deontologiei profesionale – o chestie, de altfel, nescrisă- care cere ca organizatorii să nu „suprapună” date în care se desfăşoară concerte de acelaşi gen, pentru a nu-şi fărâmiţa publicul.
Marcel Avram se apără spunând că festivalul a lipsit de pe piaţă un an şi că, la numele anunţate, ( până acum reţin Pendulum , Mika şi Skunk Anansie) cu greu ar putea reprezenta un conflict de public suprapunerea de date.
Reprezentanta Emagic revine şi spune că B’Est Fest e deja trecut în agenda marilor festivaluri internaţionale, adăugând că „Ni s-a spus de-a lungul anilor să nu mai aducem dinozauri, să nu mai aducem expiraţi, am avut astfel de comentarii şi la Santana, şi la Judas Priest. Am înţeles mesajul, iar acest festival se adresează unui public tânăr, cu o vârstă cuprinsă între 18- 35 de ani”.

Acest conflict deschide mai multe direcţii de discuţie. O dată, într-adevăr era frumos dacă firma lui Avram nu suprapunea data concertului Whitesnake/Priest. Pe lângă faptul că ştim cu toţii cât de încărcate sunt agendele artiştilor străini vara (ziua şi concertul aproape) sunt aproape convinsă că a existat intenţia de a „mătrăşi” B’Est Fest. Care, anul acesta, are un cadru de desfăşurare incomod (în afara Bucureştiului, cu transport pus la dispoziţie, dar probabil cu inevitabilele nereguli româneşti, care nici măcar nu ţin de organizatori, dar pot enerva o parte din public). Pe de altă parte, line-up-ul festivalului e considerat cam slăbuţ, aţi ghicit, exact de către cei care iubesc dinozaurii şi au şi putere să-şi cumpere bilet ca să-i vadă. Şi care se încadrează perfect în paranteza de vârstă numită de reprezentanta Emagic, Laura Coroianu.

În măsura în care, din cele două posturi de radio rock existente în Bucureşti, unul face carieră cu clasic ( aţi auzit, da? CLASIC)  rock, iar celălalt are cam 40% din playlist ocupat tot cu „dinozauri”,e destul de clar că aceştia sunt ceruţi în România şi că, deci, consumatorii de piese de muzeu  nu trebuia jigniţi.

(va urma)

Ana M. Călin

Articol publicat in revista Explore
Adauga comentariu:
Numele tau:
Comentariul tau