Fetish by Viţa De Vie

 

Eu le-aş recomanda celor care iubesc VDV, dar nu sunt pe pilot automat – adică adoră orice piesă sau album noi, doar pentru că poartă semnătura celor cinci – să se apropie de Fetish din direcţia live. Adică să se ducă să-l asculte în concert şi abia după aceea să-l tocească acasă. Sunt şanse să se împrietenească mai repede cu acest material, venit din partea unei trupe care, vreme de 14 ani ne-a răsfăţat cu cinci albume foarte bune.

Rău, când ajungi să te obişnuieşti bine de tot cu el, nu e nici Fetish. Vădeşte, prin titlul şi muzica sa, o preocupare pentru menţinerea şi chiar înmulţirea publicului tânăr, mişcare deşteaptă, nu zic nu. Dar piesele- după părerea mea, fără nici o excepţie- n-au strălucirea compoziţiilor din trecut. Dacă iniţial „Eşti mai frumoasă (când plângi)” mi s-a părut o piesă subţiratică, ascultând-o în ansamblul discului, am găsit-o reuşită. Tot în premieră, textele mi se par scurte, fruste, lapidare, adeseori facile- asta însemnând fără încărcătură-  şi scrise aproape exclusiv spre a suna bine când sunt cântate.

Trecând peste toate aceste probleme subiective, am găsit pe disc o grămadă de pasaje care pur şi simplu nu se aud. Că s-a vrut aşa sau e o neîmplinire a mixajului, asta nu mai ştiu. În lipsa unui booklet, am rămas cu strofe frustrant nelămurite. Şi, culmea, îmi place mult  exact un astfel de pasaj- pe care am dat tare de tot ca să-l aud!- din piesa titlu, unica mea bucăţică favorită de pe disc.

Live-ul de lansare, ( 25martie Silver Church, Bucureşti) însă, a fost foarte bun şi m-a făcut să am răbdare şi să las discului încă o ocazie să se mai aşeze în inima mea. Deşi mi s-a părut că sunetul de live a urmat moda anilor trecuţi, când vocea se prezenta doar o idee mai sus decât instrumentele, m-am bucurat de grosimea, duritatea şi puterea lui, pe care nu le-am descoperit în cel subţire şi casant, al Fetish-ului de pe cd.

Ana M. Călin