La rockotecă

Marţi seara (20 octombrie) la Polivalentă a fost mare rockotecă. Una care a adunat vreo 4000 şi ceva de oameni de toate vârstele, look-urile şi convingerile muzicale în ale rock-ului. Toţi hotărâţi să se distreze în acordurile clasice ale uneia din cele mai iubite trupe ale Americii. ZZ Top.

M-am uitat la oameni.  Deşi era o zi de lucru, toţi apucaseră să lepede – măcar ca stare – costumul şi cravata şi erau dispuşi să se bucure de concert ca de o petrecere într-o seară de sâmbătă. Toţi au primit cu zâmbetul pe buze, în ţopăială şi strigături, apariţia pe scenă a celebrului trio american, protectorul camionagiilor şi preferatul muzicii de drum. Magnificele bărbi ale lui Gibbons şi Hill, ca şi imaginea fioroasă a deloc fioroaselor – ca sound - tobe ale lui Beard au dezgheţat mulţimea mai ceva ca un păhărel de tărie.

De partea trupei, e de remarcat un lucru pe care nu l-am mai văzut până şi de la concertul Rolling Stones. Respectul arătat spectatorului local, manifestat prin efortul de a face un mic moment în română. Chitaristul Billy Gibbons a decis, în limba noastră, că e momentul pentru blues şi şi-a chemat tehnicienii, cu pălăria adecvată situaţiei.  Bărbaţii din sală au primit venirea pe scenă a celor două tehniciene sexy cu aplauze şi fluierături de TIR-işti. Într-o clipă, Polivalenta s-a transformat într-un uriaş Coyote Ugly. S-a cântat şi s-a cântat la unison pe toată durata show-ului de o oră şi jumătate, susţinut de ZZTop. Am avut parte de un sunet bun şi tare, cum n-a mai auzit demult publicul din Polivalentă .

Bucuroasă că am ascultat hit-urile obligatorii ( „Gimme All Your Lovin” şi „Foxy Lady”) şi am văzut faimoşii paşi de scenă ai Bărboşilor, m-am retras, înconjurată de prietenii cu care nu mai apuc să mă întâlnesc decât la concerte. În foaierul plin de fum am căzut de acord că, în seara aia, am ascultat mai mult ZZTop decât am făcut-o toată viaţa noastră.

Ana M. Călin