Un fragment de festival

Abia la ediţia a şaptea a Peninsulei am reuşit să mă urnesc s-ajung şi eu. Nu ştiu dacă lenea, lipsa de timp sau de dorinţă de a mă îndepărta atâta de Bucureşti sau line-up-urile propuse în anii anteriori au fost de vină. Cert este că abia anul acesta am zis fără ezitare că merg, şi asta numai pentru concertul celor de la Nine Inch Nails. Celelalte capete de afiş nu m-au atras. Tiesto nu e  în nici un caz genul meu, iar pe Prodigy i-am văzut la Bucureşti acum ani buni de zile şi, nefiind, de asemenea, my  cup of tea, m-am lipsit.

Aşadar, am fost în festival o singură zi, suficientă cu vârf şi îndesat ca să-mi dau seama că am de-a face cu un festival mare, bine crescut, corect organizat şi curat, într-un spaţiu perfect găsit, (acum, seara, când scriam, am aflat că s-ar putea ca festivalul să fie mutat la Cluj, din cauza posibilei retrocedări a terenurilor respective – păcat) un adevărat orăşel de vară şi relaxare, pentru cei din Târgu Mureş şi de oriunde dinafara lui.

Impresiile bune şi foarte bune au început de dinainte de a intra la festival.  Am făcut cunoştinţă cu  un oraş foarte curat,  în care serviciile sunt bune, iar  oamenii  politicoşi şi amabili, gata să-ţi dea toate indicaţiile şi explicaţiile spre a ajunge oriunde.

Dincolo de poarta unde ni se verificau brăţările, începea vacanţa. Zeci de spaţii şi de variante de distracţie, un camping uriaş, foarte multe terase cu mâncare şi băutură ieftine şi de încredere, mode, culori, frizuri, piercinguri şi tatuaje cosmopolite, un loc foarte viu şi plăcut, plin de verdeaţă şi răcorit de apropierea Mureşului.

Am văzut în ziua de sâmbătă 3 concerte şi nu mi s-a părut puţin lucru, la 80 de lei. Eroii după amiezei au fost clujenii de la Kumm, pe care i-am putut vedea în sfârşit cântând în condiţii excelente, pe o scenă mai mică, la Coke Terrace. Totuşi, atât publicul cât şi trupa au fost – mi s-a părut mie- tratate foarte bine. Recitalul trupei s-a auzit bine, lumea s-a îmbulzit în cortul deschis pe părţi încă de la primele acorduri. Totul a fost filmat şi transmis cu un montaj live reuşit pe ecranul din spatele trupei. Nu mai insist cu detalii despre cântare, se ştie că-mi place Kumm foarte mult şi gata.

La scena mare headliner-ii au fost Primal Scream şi Nine Inch Nails (introduşi de Iris).  Am asistat la concertul primilor din obligaţie. Obligaţia de a îi vedea, dacă tot sunt acolo. Pe mine trupa lui Bobby Gillespie nu m-a atras niciodată . Privindu-i, în timpul recitalului, mă întrebam  exact de ce. Pur şi simplu ceva le lipseşte foarte tare, ca să-mi placă, deşi n-aş şti să spun ce. Ştiu că nu sună deloc profesionist, dar n-am ce să fac. Văzându-i, în stânga mea, pe Kumm-ii extaziaţi, mi-a părut rău şi m-am gândit o clipă că mi-o lipsi mie vreo doagă. Am ascultat şi mai atent, aşa cum am încercat câteva ori şi acasă. Degeaba. De gustibus.

Când vine vorba de Nine Inch Nails, însă, parcă mă bucur că s-a inventat expresia „ am fost pe pereţi”. Deşi rândurile s-au strâns groaznic şi am avut în dreapta câţiva fani turbaţi, care ne-au făcut şi pe noi, cei mai rezervaţi, să simţim direct cât de mult le place formaţia, n-a contat. Am fost furată din primul moment de atomsfera hipnotizantă creată de trupă, sfâşiată din când în când cu brutalitate, pentru ca apoi să se recompună din sunete obsedante şi adânci. Poate unde e albumul meu preferat, am avut senzaţia c-au cântat destul de mult de pe „And All That Could Have Been”, deşi acum nu-mi aduc aminte cu claritate decât de „The Day That World Went Away” şi „ The Fragile” şi parcă de „Something I Can Never Have”. Mai ţin minte „Piggy”, „ Gave Up”, „ I’m Afraid Of Americans”,”Terrible Lie ” şi „Somewhat Damaged”, dar zău dacă mai contează titlurile acum. Trupa a sunat excelent, iar show-ul de lumini a fost un eveniment în sine. M-a zdruncinat, în live, alternanţa sound-ului industrial cu porţiunile epice, nostalgice, construite cu ajutorul clapelor, contrabasului şi xilofonului (!). Am plecat cu o senzaţie de dezorientare şi  dependenţă. Mi-aş fi dorit ca un nou concert al lui Trent Reznor&co. să înceapă imediat, dacă s-ar fi putut.

Am avut o seară fascinantă, la Peninsula 2009. Iar pentru la anul, am mai adăugat un steguleţ pe harta festivalurilor interesante, la Târgu Mureş.

Ana M. Călin

Foto: Mary Alexe (Kumm)