ShareThis
Print"When I say Motley you say Crue!"
3 iulie 2009
Iniţial mi-am regretat apucăturile prieteneşti care m-au făcut să las deoparte ziua 0 a B'estfest-ului nostru, să mă urc în maşină şi să plec în grabă spre Kavarna.
Însă, o dată cu intrarea în oraşul în care din fiecare maşină, prin fiecare geam deschis şi de la fiecare terasa cu mese de tablă se aude rock mi-a revenit pofta de rock, iar privind faţadele blocurilor, pe care sunt pictate portrete uriaşe ale celor mai faimoşi solişti de rock, mi-a venit cheful de live.
Pe stadion, înainte de concert, am ochit la standul de merchendise cel mai girly tricou, o combinaţie simpatică de gri cu roz şi strass-uri (da da, strass-uri!!!) şi m-am tot învârtit pe lângă el, nu prea convinsă. Parcă nu-mi venea să-mi stric colecţia de suflet, care conţine un singur tricou de rocker, cu Coverdale. L-am cumpărat într-o doară. Habar n-aveam că 3 ore mai târziu aveam să ţopăi ŞI de bucuria că aveam tricou roz cu gri şi cu numele celei mai proaspete revelaţii live: MOTLEY CRUE.
Pentru că a fost unul dintre cele mai bune, energice şi hormonale concerte pe care le-am văzut vreodată. Venisem oarecum pregătită pentru nebuniile lui Tommy Lee, dar nu-i cunoşteam farmecul pe viu, mimica simpatică şi râsul stupid, dar amuzant, de Beavis şi/ sau Butthead. Show-ul pe careTommy îl face peste ceea ce bate la tobe – şi e un tobar talentat, drăcos şi cu un sound impecabil – atrage ca un magnet.
Siliţi să se întrerupă cam o dată la două piese, pentru a-i oferi câte un respiro lui Mick Mars, cei de la Motley Crue au găsit diverse intermezzo-uri simple, haioase şi foarte entertaining pentru orice fel de public. Nikki Sixx face poze, Tommy încearcă să spună „ Vă iubesc” în limba publicului – în bulgară n-a prea reuşit, deci „ whatever the fuck I just said, you know I love you, man”- până şi Vince Neil reuşeşte să fie simpatic, desigur prin orice altceva decât vocea sa.
A fost bună dispoziţie pură în timpul celor 90 de minute. Am cântat cot la cot cu ei „ Same Ol’Situation”, “ Dr. Feelgood”, “Primal Scream” sau “Shout At The Devil”. Am marşat şi la cele două piese mai răsărite de pe „Saints Of Los Angeles”, „ Mutherfucker Of The Year” şi piesa titlu.
M-am bucurat de sound-ul acela imposibil de confundat, de rock clasic,de cocktailul de sunet al secţiei ritmice, care-ţi răscoleşte stomacul şi simţurile.
Am stat cu ochii numai după Lee şi am răspuns râzând la toate prostiile lui de vedetă rock libertină şi răsfăţată.
M-am mirat să simt, spre sfârşit, că, uite, nu mă dor picioarele, nici spatele,nu mă simt deloc obosită şi, mai mult, aş fi în stare să-i mai ascult de vreo două ori cap coadă, în noapte.
.jpg)
M-am surprins strigând veselă, zîmbind şi tare, la cererea lui Tommy:
“When I say Nikki you say Sixx!
When I say Mick you say Mars!
When I say Vince you say Neil!
When I say Tommy you say Lee!
When I say Motley…you say CRUE!”
Ana M.Călin
