Cred ca cele mai strinse relatii de prietenie ale femeilor sint cele cu alte femei. Stiu ca se vehiculeaza mult mitul celui mai bun prieten de sex masculin, fie ca este amicul din scoala generala cu care ai impartit marile experiente ale adolescentei, fie ca e prietenul gay pasionat ca si tine de tot ce apare nou, fie ca e metrosexualul cosmopolit alaturi de care iti faci intrarea la cele mai trendy petreceri. Nu-mi propun sa demitizez aceasta legenda urbana si nici nu am motive sa o fac, pentru ca fiecare tipologie amintita are farmecul ei si este placut sa-i ai in jur pe oricare dintre acesti barbati. Insa, daca este sa vorbim de genul acela de prietenie totala, in care nu exista secrete sau subiecte tabu, inclin sa cred ca majoritatea femeilor il impart cu o alta femeie. Si nu zic intimplator acest lucru: ma bazez pe experienta mea si pe exemplele pe care le-am intilnit de-a lungul vietii. Si mi se pare firesc, natural si confortabil sa fie asa. Altfel rezonezi cu o femeie pentru simplul motiv ca din punct de vedere afectiv si psihologic este mult mai aproape decit un barbat, oricit de mult ar incerca acesta sa te inteleaga si sa se puna in locul tau in anumite situatii. Marile prietenii sint prieteniile de-o viata, iar eu am prietene pe care le stiu din copilarie, alaturi de care am crescut, m-am dezvoltat, m-am maturizat. Si, desigur, ca orice alta relatie, si o relatie intre doua femei prietene se schimba. De fapt, cred ca este impropriu spus ca se schimba. Evolueaza, odata cu fiecare dintre ele. Cu fiecare noua etapa a vietii, apar noi subiecte de discutie, noi experiente comune, de ce nu - alte probleme - si cred ca in ciuda lor, o relatie de prietenie se sudeaza mai puternic odata cu trecerea timpului.

 

Nu stiu in ce masura finalul facultatii, ca fapt in sine, este un moment- reper in evolutia unei femei. Daca te referi la el ca la un punct de demarcatie intre adolescenta si maturitate, atunci cred ca mai degraba e legat de responsabilitate si de responsabilizare, decit de o schimbare a valorilor. Daca il vezi ca pe o trecere catre un alt stil de viata ce implica un job, un anumit mediu in care te vei desfasura, un nou gen de relatii cu cei din jur, atunci probabil ca e vorba in special de puterea de adaptare si selectare. Valorile ramin aceleasi, mai ales in cazul in care ai fost crescuta cu ele si ti le-ai asumat de la o virsta frageda. Probabil ca etapele care urmeaza, in viata, vor nuanta anumite valori, le vor confirma. Pentru mine, spre exemplu, dintotdeauna au fost importante, corectitudinea, altruismul, increderea, devotamentul. M-am ghidat dupa ele si acum 10 ani, ma ghidez si in prezent si sint sigura ca nimic nu ma va convinge sa le ignor vreodata.

 

Incerci sa ma intrebi, in cuvinte mai putin dure, daca mi-e teama ca voi imbatrini? Nu, nu mi-e teama. Sigur, este un subiect care nu ma lasa rece, imi pasa cum voi arata si cum ma voi simti in corpul meu si peste 10 si peste 20 si peste 30 de ani. In primul rind, pentru ca armonia unui corp este vitala pentru sanatate. Din acest punct de vedere, nu pot ignora trecerea anilor. Lucrurile simple, de la 20 de ani, adica o noapte nedormita sau o prajitura in plus, pentru care atunci gaseam o rezolvare rapida, devin din ce in ce mai complicate pe masura ce inaintez in maturitate si ca urmare mi-am schimbat stilul de viata. Acum sint vegetariana, fac mult sport, beau obligatoriu 2-3 litri de apa pe zi si ma simt excelent in corpul meu. In adolescenta timpurie nu am avut aceasta satisfactie; ma consideram prea slaba, iar pe la 20 de ani deja intrasem in vria curelor de slabire de care nu cred ca a scapat nicio tinara. Acum, daca ma uit la mine cea din acele perioade, imi dau seama ca nu era nimic in neregula cu trupul meu. Dar am avut nevoie de timp sa ma descopar din punct de vedere psihic, sa ma impac cu propria persoana pentru ca apoi sa ma bucur cu adevarat de cea care sint, inclusiv din perspectiva aspectului fizic.

 

Exista multe diferente de forma intre mine si Andreea din serial – ea e beauty editor, eu am o cariera in televiziune, ea simte nevoia unei schimbari radicale in viata, eu ma simt bine in pielea mea – dar cea mai importanta diferenta este una de fond. Eu sint o persoana independenta, am fost independenta de foarte tinara; ea nu. Si abia la 30 de ani isi da seama cit de importanta este independenta.

 

Orice femeie care implineste 30 de ani stie foarte bine, ca nu va putea scapa de intrebarea “Si, cum ai suportat criza de 30 de ani?”.  Discutia despre depresia aferenta virstei de 30 de ani este, cel putin in generatia mea, intoarsa pe toate partile, firul e disecat in patru cu fiecare ocazie, incit sincer, am ajuns sa cred ca si putinele cazuri de reala depresie inregistrate cu ocazia acestei aniversari se datoreaza mai degraba fricii de depresie, alimentata de oamenii din jur, decit unui motiv real. In fond, e o virsta foarte apropiata de 29 sau de 31. De ce un an mai devreme, daca intr-adevar viata ta nu-ti aduce satisfactii, n-ai lua masuri sau n-ai cadea in depresie? Sau de ce un an mai tirziu, in aceleasi conditii nefavorabile, ai fi bine-mersi? Nu prea i-am auzit pe oameni vorbind despre atuurile pe care ti le aduce virsta de 30 de ani, care pina la urma e doar un simbol – al maturitatii. Si, la drept vorbind, nu sint putine atuuri. Ai experienta, din punct de vedere fizic esti in cel mai bun moment al vietii, profesional inca mai ai timp sa schimbi ceva daca nu esti multumita, sau ti-ai pregatit déjà terenul sa cresti intr-un anumit domeniu. Imi place felul in care serialul “Efect 30” surprinde aceasta etapa din viata femeii moderne si nu o spun fiindca e proiectul in care joc eu si n-am incotro, ci pentru ca a fost unul dintre argumentele hotaritoare in momentul in care am ales sa fac parte din distributie.

 

N-as generaliza asta; nu toate femeile se simt incomod atunci cind sint intrebate ce virsta au. Unele, desi sint trecute bine de prima tinerete, isi rostesc virsta cu mindrie. Cred ca cele care dezvolta strategiile despre care vorbesti nu se simteau confortabil cu ele insele nici la 20, nici la 25 de ani si nu se vor simti niciodata. Daca vrei, este un soi de nemultumire de genul careia iti spuneam ca am avut si eu fata de propriul meu corp in adolescenta. Sau cea pe care o simt fata de propria persoana femeile care recurg la toate operatiile estetice posibile, dar niciodata nu le place rezultatul, asa ca isi fac inca o interventie si inca una, in speranta ca la un moment dat vor fi exact asa cum isi doresc. Timpul nu se va opri in loc daca nu-ti rostesti virsta si nici nu vei intineri daca pretinzi ca ai mai putini ani. In schimb, daca esti constienta de ceea ce se intimpla cu tine si cu trupul tau, vei reusi sa previi semnele imbatrinirii, pentru ca de fapt despre aceasta frica este vorba.

Din fericire tineretea nu exclude maturitatea, de aceea pot spune ca trec prin cea mai frumoasa etapa a vietii mele. Am acumulat destula experienta incit sa ma pot bucura de privilegiile ei pe toate planurile. Dar mi s-ar parea nefiresc sa ramin la nesfirsit in aceasta etapa. Nu pot sa-mi inchipui existenta mea fara copii si nepoti, fara amintiri si nostalgii, fara treceri in revista, evaluari si concluzii. Ar fi obositor, nefiresc si lipsit de sens.

 

Mi-e greu sa vorbesc la modul teoretic despre lucruri pe care inca nu le-am trait pe pielea mea. Ceea ce stiu, este ca voi alege sa am un copil in momentul in care voi putea sa-i acord toata atentia de care consider ca are nevoie. Nu intra in discutie eventualele exemple despre femei de cariera care au facut un copil si dupa 3 luni s-au rededicat carierei cu acelasi entuziasm. Nu stiu daca as putea face asta, dar prefer sa nu ma pronunt acum in privinta acestui subiect pentru ca, asa cum spuneam, as face-o doar la modul pur teoretic.

 

N-as putea niciodata sa joc un rol in viata reala. Eu sint ceea ce sint, nu ceea ce mi-as propune sa fiu. Orice as aduce din experienta actoriceasca in viata de zi cu zi ar fi fals, iar autenticitatea este o valoare umana in care cred, pe care o respect la ceilalti si sint foarte bucuroasa atunci cind oamenii din jur o apreciaza la mine, chiar daca poate nu le sint intotdeauna pe plac.

 

Nu pot oferi la aceasta intrebare decat un raspuns ipotetic, pentru ca nu am fost in aceasta situatie pina acum. Nu stiu daca as putea sa iert o infidelitate – in primul rind pentru ca dincolo de a o ierta, ar trebui sa ma pot impaca cu ea si sa pot trai fara a o transforma intr-o perpetua frustrare – dar cred ca spre deosebire de adolescenta m-as aseza la masa tratativelor. Adica as fi dispusa sa ascult o justificare indreptatita, reala. Atunci n-as fi facut asta pentru ca nu vedeam intregul si pentru ca dimensiunea ego-ului unei adolescente este incomensurabila. In mod paradoxal, o infidelitate m-ar durea mai mult acum decit atunci, fiindca orice investitie de incredere, la maturitate, este extrem de pretioasa.

 

Nu exista compromisuri care sa garanteze tineretea. Tineretea este in fiecare dintre noi si dureaza atita vreme cit avem destule motive sa ne trezim in fiecare dimineata cu ideea ca ziua care urmeaza poate fi mai frumoasa decat cea de ieri, noi sintem cei care decidem, pina la urma, cum va fi ea.

 

Consider ca regretele sunt o mare pierdere de timp si energie care nu ajuta la nimic. N-am strins regrete si, daca ar fi s-o iau de la capat, as merge pe acelasi drum. Nu o spun cu aroganta omului care se crede cel mai bun, care nu a gresit niciodata sau care nu are simtul realitatii. Ci privind cu obiectivitate la lucrurile pe care le-am facut pina acum si la ceea ce am avut de invatat din experiente. Fiecare dintre ele si-a avut rostul bine determinat. Fie ca au fost experiente bune sau mai putin bune, toate m-au ajutat sa invat si sa ma dezvolt ca personalitate. Acestor momente fericite sau nefericite le datorez ceea ce sunt astazi.

 

 

Sursa: PeTocuri