11 martie 2010
Primăvara ne-a acoperit cu zăpadă! De-abia peste două ore, Bucureştiul şi cele 20 de judeţe avertizate cu cod galben, de ninsori şi de viscol, vor scăpa de calvarul alb. De-aseară, ninge fără încetare, iar zăpada a blocat zeci de drumuri judeţene şi naţionale.Au fost sute de accidente rutiere, iar mai multe localităţi au rămas fără curent, după ce reţelele de electricitate s-au rupt din cauza vântului care a suflat cu peste 150 de km la oră. Şi la munte sunt probleme, din cauza vântului. Telecabina din Sinaia a fost închisă, la fel şi pârtiile, iar salvamontiştii au interzis accesul pe traseele din Bucegi: e risc crescut de avalanşă!