FoodPro Preloader

Colaborare unică în România între Florin Tene şi Florin Răducioiu!

 

Ce cadou i-a făcut Tene fostului coleg de la juniorii lui Dinamo  cu ocazia inaugurării noului proiect!

 

Arena Sportivă a Academiei Atletico Madrid a găzduit, ieri, o reîntâlnire perfectă, după 21 de ani, între Florin Tene şi Florin Răducioiu. Colegi la copiii şi juniorii lui Dinamo, colegi apoi şi în Generaţia de Aur, cei doi au păşit din nou împreună pe un teren de fotbal. A fost primul antrenament comun al Academiei de Portari Florin Tene cu tinerii goalkeeperi  de la Academia Atletico Madrid, academie al cărei director general este Răducioiu.

“Academia de Portari Florin Tene este o idee mai veche a mea pe care mă bucur că am pus-o în practică şi cu ajutorul lui Florin Răducioiu şi al prietenilor de la Academia Atletico Madrid. Este o plăcere să mă reîntâlnesc cu Radu, chiar dacă, de-a lungul anilor, ne-am mai auzit la telefon. Revederea de azi şi, mai ales, faptul că suntem din nou colegi şi ne desfăşurăm activitatea împreună, reprezintă un lucru extraordinar pentru mine”, a declarat Florin Tene în faţa camerelor de televiziune.

Pentru a da o notă specială revederii cu Răducioiu, Tene i-a pregătit un cadou fostului coleg de la grupele de copii de la Dinamo. Fostul portar a venit, la antrenament, cu multe  poze din perioada în care cei doii erau colegi la juniori şi la echipa naţională.

“Vai, ce poză! Este o imagine pe care eu nu o am! Ce imagine superbă!”, a exclamat Răduciou când Tene i-a arătat prima poză în care Minunea Blondă era într-o detentă de baschetbalist în faţa portarului Florin Tene. A urmat, în faţa reporterilor TV, povestea fiecărei fotografii. “Asta este dintr-un turneu în Oman cu lotul de juniori! Vă daţi seama, ce noroc pe noi să mergem în Oman, pe vremea lui Ceauşescu”, a glumit Tene.

Pe rând, au fost arătate cameramanilor fotografii de la sărbătorirea unei victorii la naţională, de la un meci cu Danemerca la tineret - în aceeaşi echipă cu Ionuţ Lupescu şi Ilie Dumitrescu, o poză cu Răducioiu şi tatăl lui Tene, una din cantonamentul echipei naţionale, imagini din cantonamentele de juniori şi multe altele, imagini pe care le puteţi vedea şi în galeria foto.

“Cred că dacă stăm o noapte întreagă la un pahar de suc cu apă minerală, tot nu terminăm cu amintirile minunate din timpul junioratului şi de la echipa naţională”, a spus Tene. “Vreau să îi mulţumesc lui Tene atât pentru poze, cât şi pentru acest proiect deosebit. Pentru noi cei de la Academia Atletico Madrid este un mare avantaj că portarii noştri vor fi pregătiţi de Academia de Portari Florin Tene”, a adăugat Răducioiu.

Academia de Portari are grupe de iniţiere şi grupe pentru avansaţi şi perfecţionare, cu unul, două sau 3 antrenamente pe săptămână. Tene are în staff 3 antrenori cu experienţă, care îl ajută pentru punerea în practică a programului de pregătire. În viitorul apropiat, Academia va organiza şi stagii intensive pentru portarii din toată ţara care îşi doresc să se perfecţioneze.

“Mi-au trecut prin maini, atat la echipele de club la care am activat, cât şi în cei 11 ani de antrenor la Lotul National de Tineret U21, cei mai valoroşi portari pe care îi are România la ora actuală: Tătăruşanu, Pantilimon, Silviu Lung, Niţă, Stăncioiu, Bălgradean şi alţii. Scopul academiei noastre este sa crească portari valoroşi. E foarte important pentru mine să îmi las amprenta asupra copiilor pentru ca aceştia să acumuleze cunoştinţe specifice. Mi-aş dori ca această academie să fie un fel de Bollettieri în fotbal”, a încheiat Tene, în timp ce prietenul Răducioiu începea să le tragă la poartă goalkeeperilor prezenţi la antrenamentul de ieri.

 

 

“La grupa de copii şi juniori de la Dinamo, unde eram coleg cu <<Radu>>, toţi luam zilnic, de la regretatul nostru antrenor Piţi Varga, câte un şut în fund şi o înjurătură. Singurul care nu primea acest tratament era Răducioiu. Asta spune multe despre valoarea lui, valoare pe care Piţi Varga o preţuia ca nimeni altul!”

Florin Tene

 

“Imaginile pe care mi le-a arătat astăzi fostul şi actualul meu coleg m-au făcut să mă gândesc la vremurile copilăriei. Atunci, pasiunea noastră entru fotbal era totală.! Nu exista nimic în afara ei! Acum, lucrurile sunt schimbate şi, din păcate, nu în bine! Acea pasiune începe să dispară încet, încet din fotbalul românesc!”

Florin Răducioiu

Comentarii

ADAUGA COMENTARIU