FoodPro Preloader

Pasiune speranta SEZONUL 2

Ani mai târziu, viața pare să le zâmbească fraților Licata, acum logodiți cu Marisella și Giuseppina Fiore. Totul începe în ziua nunții lui Vito cu Marisella. O zi care ar trebui să fie fericită marchează soarta personajelor într-un mod ireparabil.



În același timp la Napoli, o tânără fată (Giovanna Minutillo) descoperă după moartea părinților ei că a fost adoptată. O persoană misterioasă îi mărturisește pe patul de moarte că a răpit-o din brațele mamei când avea doar câteva zile și îi lasă unica fotografie cu ea, forografie făcută în Lido Ligure. Giovanna pleacă imediat spre nordul Italiei, hotărâtă să afle mai multe despre adevăratele sale origini, cu speranța de a-și găsi din nou mama și a înțelege ce înseamnă litera „A” gravată pe pielea ei, cicatrice care a făcut-o mereu să creadă că a fost adoptată. 

În Lido Ligure, Giovanna se va îndrăgosti de un tânăr locotenent de poliție, Franco Belmonte, finul proprietarului celor mai frumoase hoteluri din zonă și coleg cu Saro Licata, intrat și el în poliție. Franco are însă demonii lui și un viciu care îl lasă des fără bani și îl bagă mereu în bucluc: jocurile de noroc. Întâlnirea cu Giovanna ar putea însă să îi schimbe viața. 

Din 11 mai, de luni până vineri de la ora 16.00, telespectatorii pot descoperi la Prima TV noi povești de dragoste din minunata Italie în noul sezon ”Pasiune și speranță”.
 

Comentarii

ADAUGA COMENTARIU