Prezentatorul emisiunii Mama mea găteşte mai bine, Valentin Sanfira a vizitat Ţara Sfântă împreună cu mama sa

Prezentatorul emisiunii Mama mea găteşte mai bine,    Valentin Sanfira a vizitat Ţara Sfântă împreună cu mama sa

Înainte de a începe filmările pentru un nou sezon al emisiunii Mama mea găteşte mai bine, Valentin Sanfira a fost într-o vizită spirituală în Israel, Ţara Sfântă. Acolo a fost însoţit de mama sa care a zburat pentru prima oară cu avionul. Pe parcursul celor 7 zile, cât a durat excursia, Valentin şi mama sa au vizitat Mănăstirea Sfîntul Sava cel Sfinţit din pustiul Iudeii şi Sfântul Mormânt. “A fost o săptămână de purificare a sufletului şi pot spune că acum cunosc mai mult despre credinţă în general. Am prins Boboteaza pe stil vechi şi am fost botezat în Iordan de duhovnicul meu, părintele Constantin. Mi-am dorit să ajung în Israel ca să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat.”

Din primăvară telespectatorii Prima TV să fie pregătiţi pentru un nou al emisiunii Mama mea găteşte mai bine, prezentată de îndrăgitul cântăreţ de muzică populară, Valentin Sanfira. Acesta, alături de maestrul Horia Vîrlan, aşteaptă noi provocări de la concurenţi, pricepuţi sau mai puţin pricepuţi dar care să gătească mâncarea mamei cu pasiune.

viewscnt

Din aceeași categorie