FoodPro Preloader

Se luptă să aibă dreptul la o viaţă normală însă extrem de rar au parte de aşa ceva

Sunt arătaţi cu degetul şi marginalizaţi! Se luptă să aibă dreptul la o viaţă normală însă extrem de rar au parte de aşa ceva. Înfruntă răutaţile celor din jur dar… şi legile tot mai obtuze. Astăzi însă au mers exact la cei care… fac legile în România! Chiar şi aici au avut parte de acelaşi tratament.

Această tânără are 28 de ani, iar de şaisprezece ani nu mai vede. Reuseşte să se descurce în societate numai cu ajutorul câinelui ei ghid pe nume Clint.

Din păcate, se întâmplă des ca fata să nu aibă voie să intre în magazine ori în instituţii însoţită de patrupedul său.

Şi… nu poate să-şi lase ochii afară… Din acest motiv, cei care luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi cer aleşilor să modifice legea astfel încât să scrie clar că animalele considerate ghid au voie oriunde, fie că vorbim de instituţie publică sau privată.

În general, câinii ghizi fac parte din rasele labrador şi golden retriever. Sunt extrem de blânzi şi foarte inteligenţi.

Persoanele cu dizabilităţi fizice sau intelectuale din România se confruntă cu o societate SURDĂ LA PROPRIU… atunci când vine vorba de problemele lor. Elevilor care nu văd nu li se permite susţinerea anumitor examene, precum bacalaureatul. Ca să poată da bacul, un copil nevăzător are nevoie de un computer cu un soft care să citească toate programele. Însă…

De nepăsarea autorităţilor se loveşte şi acest domn care merge în scaun cu rotile de peste treizeci de ani.

Cei de la organizaţiile non-guvernamentale cred că aceste situaţii se nasc din faptul că la Ministerul Muncii, instituţie care, cel puţin teoretic, are în vedere protecţia acestor oameni, se tot schimbă şefii.

Persoanele cu dizabilităţi şi-au cerut dreptul de a trăi în comunitate, decent, fără să fie discriminaţi, într-o dezbatere ce a avut loc la Palatul Parlamentului, la Comisia pentru drepturile omului din cadrul Camerei Deputaţilor. Şi au primit… promisiuni. Încă o dată!

Comentarii

ADAUGA COMENTARIU