Aveţi o experienţă de 20 de ani în bucătărit. Povestiţi-ne cum a început pasiunea dumnevoastră pentru gătit.

            Apropierea de bucătărie s-a petrecut treptat, dar a început în copilărie, când, în zilele ploioase, stăteam în bucătărie pe lângă fustele bunicii şi deprindeam tainele preparării mâncării.

Care a fost traseul dumneavoastră profesional?

            După ce am lucrat o perioadă prin România, în 1991 am plecat în Ungaria, unde am lucrat în bucătăriile a două restaurante până în anul 1995, când m-am întors în ţară pentru a face demersurile necesare deplasării în SUA în baza unui contract de munca. În 1998 m-am întors în ţară şi am deschis un restaurant în asociere cu un prieten, dar n-a prea mers. În continuare, am plecat sa lucrez în Marea Britanie, iar dupa doi ani m-am reîntors în Bucureşti, continuând să lucrez ca bucatar şef în două localuri. Am plecat apoi din nou in Marea Britanie, pentru a reveni definitiv acasă în 2005. Din acel moment am fost bucătar şef la Şcoala Americană din Bucureşti timp de un an, apoi am condus un restaurant de lux din Piaţa Dorobanţi, care a fost vândut apoi de patron, moment care a coincis cu înfiinţarea societăţii de consultanţă în alimentaţie publică la care lucrez şi în prezent.

La restaurantele unde aţi lucrat, aţi fost vreodată felicitat de către un client, pentru felul de mâncare pe care l-aţi gătit?

            Fără a fi suspectat de falsă modestie, trebuie să spun că mi s-a întâmplat de multe ori să fiu felicitat, ba chiar am fost aplaudat de întreg localul sau adunarea pentru preparatele gătite.

Aţi gătit prima dată pentru mai mulţi oameni în armată. Este mâncarea făcută la ceaun mai gustoasă? De ce?

            Da, în armată a fost pentru prima dată când am gătit în cantităţi industriale, dar nu la ceaun, ci în vase speciale, numite marmite sau tigăi basculante. Totuşi trebuie să spun că mâncarea gătită la cazan este mai gustoasă decât cea preparată în cantităţi mai mici, deoarece aromele ingredientelor se combină mai lent şi mult mai bine decât în vasele mici.

Mai ţineţi minte când v-aţi aflat ultima dată într-o situaţie neplăcută în bucătărie, când aţi greşit ingredientele unui fel de mâncare sau aţi ars ceva?

            Obişnuiesc frecvent să ard pâinea prăjită. Pur şi simplu uit de ea. Situaţii neplăcute am avut în bucătărie, dar nu am uitat reţeta şi nici nu am uitat ingredientele. Eu sunt bucătar profesionist, lucrez cu reţetar.

Cineva îmi spunea că în mâncare trebuie să pui şi puţină dragoste ca să iasă bună. Credeţi că a găti trebuie să fie o plăcere pentru ca mâncarea să aibă gust bun sau este nevoie doar de expertiză şi calm calculat?

            Este nevoie, în primul rând, de cunoştinţe temeinice de gastronomie, iar de abia apoi de de plăcerea de a găti. Spre deosebire de gospodine sau de cei ce gătesc din hobby, care au şansa de a găti doar când doresc şi au starea sufletească prielnică unei activităţi puţin stresante, bucătarii profesionişti vin la serviciu şi trebuie să gătească indiferent de starea sufletească sau de problemele pe care le au, deci...

Ce fel de mâncare vă aduce cel mai mult aminte de copilărie?

            Mămăligă cu ouă jumări şi brânză sau mâncărică de dovlecei cu roşii şi mărar. Oh, Doamne! Ce mult a trecut!

Aveţi un desert preferat?             Nu mă omor cu dulciurile, dar îmi plac prăjiturile cu nuci şi gem.

Vă plac reţetele complicate, în cadrul cărora experimentaţi cu ingredientele sau preferaţi reţetele tradiţionale, încercate de atâtea ori şi reuşite?

            Deoarece nu mai profesez într-un restaurant, ca bucătar, am timpul necesar şi pot sa experimentez tot felul de preparate, lucru care îmi face o reală plăcere, chiar dacă nu tot ce gătesc îmi place ca gust.