Sebastian Papaiani
Interviu cu Sebastian Papaiani
Publicitate
Veniti la Prima TV cu un nou rol in sitcomul « Nimeni nu-i perfect ». V-ati imprietenit cu personajul, e pe gustul dumneavoastra ?
Personajul pe care-l interpretez in sitcom-ul "Nimeni nu-i perfect" este un caracter mai complex, care se dezvolta pe mai multe linii. Este un personaj care are multe valente, fiind in acelasi timp copilaros, curios, comic, ridicol si tipicar, un om care, desi are o varsta inaintata, nu vrea sa arate batran.

Va mai amintiti de Plutonierul Capsuna, din "Brigada Diverse"? Cum v-au ramas in memorie Toma Caragiu, Dem Radulescu? Ma refer la o intamplare in care erati implicat si care ii caracteriza cumva pe cei doi mari actori.
Pe Toma Caragiu si Dem Radulescu nu i-am cunoscut la filmarile pentru « Birgada Diverse ». Ne stiam mai demult. Am jucat impreuna si in alte filme, precum si in piese de teatru. Era o bucurie sa joci alaturi de ei, sa ai asemenea parteneri.

Mai stiti ceva despre Ilarion Ciobanu, sau Colea Rautu, alaturi de care ati jucat intr-unul dintre cele mai vizionate filme ale dumneavoastra, « Toate Panzele sus » ?
Datorita varstei inaintate, domnul Colea Rautu sta mai mult in casa. Cu Ilariona Ciobanu am vorbit la telefon chiar zilele trecute si este bine, sanatos. Asteapta sa ne intalnim!

Cum ati intat in lumea filmului, ce anume v-a indrumat pasii spre o astfel de cariera?
Am inceput prin a da o proba. Am fost chemat de un regizor, care ma cunoastea de la teatrul din Sibiu, unde eram actor. Apoi, Mircea Muresan, m-a chemat la o alta proba si asa am inceput primul film.
La noi nu este ca la americani. Aici te cheama regizorul, dai niste probe si daca le iei"¦ bine, daca nu"¦ ai scapat trenul si asta e!

Vremurile se schimba, modul in care este receptata celebritatea, de asemenea. In comunism erati una dintre figurile celebre pe care le numaram pe degete. Cum va simteati atunci si cum va simtiti acum, in raport cu publicul si cu reactia lui la munca dumneavostra ?
Pe atunci era o maxima, lansata de sistemul comunist, in care se spunea ca « omul este cel mai pretios capital », dar de fapt erau niste vorbe aruncate in vant, pentru ca omul nu era nimic. Pe vremea aceea si eu eram tot om, actor, dar om. Nu eram numit « maestre », asa cum mi se spune acum, ci « actorul nostru ». Cand te duceai la un spectacol si te intalneai cu organele de partid, erai « actorul lor », pe urma te uitau. Iti dadeau o garsoniera in cartierul Buboi, in Titan si uitau de tine.
Asemenea coincidente se intampla si in zilele noastre, pentru ca oamenii, in profunzimea lor, nu s-au schimbat si nu se vor schimba niciodata. Acolo unde este ban, numai banul schimba omul sau banul intretine caracterul uman.
Acum, nu de foarte mult timp, am fost numit « cetatean de onoare » al orasului Pitesti, orasul meu natal, si « fiul judetului ». Dar, in acelasi timp, aceste numiri au ramas ca pe vremuri, adica numai pe hartie. In realitate, respectul pe care ar trebui sa-l am, odata cu aceste harti, nici nu exista. Eu, spre exemplu, am fost nationalizat de doua ori de primaria orasului Pitesti. Mi s-a luat pamantul si a fost vandut.

Si pentru ca ati trait, practic, pe pielea dumneavoastra istoria filmului romanesc ce vi se pare ca s-a schimbat major in tehnica si chiar latura artistica a filmului ?
S-a schimbat in primul rand rapiditatea cu care se lucreaza si goana pentru finalizare. Filmele de pe atunci poate ca erau mai de esenta, dar se filmau intr-un ritm mai lent, pentru ca apartineau statului. Toti banii cu care se faceau aceste filme, erau ai poporului.
Acum, totul se face in valuta. Avem importatori, executori si regizori straini, care fac filme cu figuratie de actori romani si totul este comparabil cu valuta existenta, dolarul sau Euro. Acum timpul costa bani! Pe atunci iesea un film intr-un an si jumatate, acum poate fi gata in trei luni.

Care este lectia de viata cea mai evidenta, cea mai puternica pe care ati deprins-o si pe care incercati sa o transmiteti si celorlalti ?
Ceea ce am incercat eu si inca incerc sa transmit este adevarul de viata, adevarul profesional, dorinta de a fi cinstit cu tine si cu cei din jur, dar si de a prospera pe propriile puteri, prin calitatile pe care le ai.

Sunteti unul dintre actorii care au ridicat cota profesionala a telenovelelor autohtone. Care este parerea dumneavoatra referitor la acest gen?

Este un gen. Atata tot ! Nu sunt deosebiri fundamentale intre un film de sine statator, care se numeste film artistic si telenovele. Pentru mine, telenovela face parte tot din profesia mea, din ceea ce am invatat eu la scoala, la Institutul de Teatru.

Nici de scandura teatrului nu ati fost departe, dovada stau « Livada de visini », « Batranul actor comic », « Barbierul din Sevilla », « Steaua fara nume » si multe alte piese in care ati jucat. Dumneavoastra mergeti la teatru ?

Merg la teatru insa, daca as spune ca sunt prezent la fiecare spectacol, in fiecare saptamana, as minti. Nu am timp sa merg atat de des. In ultima vreme, am vazut cateva spectacole la Teatrul de Comedie, la Bulandra, unde si colaborez, si la Nottara, dar nu pot sa spun ca sunt un nelipsit al teatrului. Citesc cronicile, aud pareri din partea colegilor mei, care au jucat in spectacole, despre respectivele piese de teatru. Atat cat pot, ma informez.

Care sunt argumentele pe care le-ati aduce unui tanar impatimit exclusiv dupa internet si filme sa mearga sa vada o piesa de teatru ?
Argumente nu exista! Am reusit insa sa conving o familie sa mearga la o piesa de teatru, in care jucam si eu. Am avut bucuria ca aceasta familie, formata din parinti si un copil in varsta de 15 "“ 16 ani, sa vina dupa spectacol la cabina si sa planga. Mi-au spus ca nu au vazut niciodata asa ceva si cat de frumos este teatrul. De atunci au ramas spectatori de teatru.
Altfel nu ai cum sa le spui de teatru, pentru ca teatrul nu se citeste de spectatori, teatrul nu este o romanta. Teatrul este o dramatizare, este o bucata de viata intr-un timp mai scurt sau mai lung. Teatrul trebuie sa-l vezi, nu sa-l citesti!

Si, apropo de internet, v-ati imprietenit cu acesta?
Ma uit pe internet, dar nu pot sa spun ca ma descurc foarte bine. Pentru mine internetul este ca o « ciorba rece », insa, daca as stii sa ma descurc mai bine cu amprentele digitale, poate ca as mai « incalzi putin ciorba asta ».

Care sunt cele mai frumoase momente care va leaga de unica televiziune din Romania antedecembrista ?

Era singura televiziune care tinea mai putin decat o piesa de teatru. Pentru mine, care am trait la inceputul carierei mele intr-un oras fara televiziune, cum era Sibiu, nu am prea avut intrari atat de dese, dar nici nu eram un ahtiat al televiziunii.
Daca e vorba de teatru in televiziune, trebuie sa fii pregatit pentru asta. Eu nu pot sa fac un spectacol de teatru fara repetitii. La televiziune se repeta mai putin, pentru ca se filma pe bucati.
Am facut cateva spectacole de teatru, momente vesele, dar fara sa fac explozie in ecranul televizorului.

Ce a castigat si ce a pierdut televiziunea, dupa "˜89 ?
Televiziunile noi au avut de catigat tot timpul, pentru ca sunt niste televiziuni vii, care prezinta si binele si raul. Ele stiu sa discearna, sa alega ce-i mai bun. Acum, televiziunea nationala a pierdut acea parte a vietii artistice, care se numeste teatru si pe care a luat-o radioul. Inainte de 89, televiziunea dadea spectacole de teatru care erau un fel de scoala pentru spectatori si chiar pentru actorii care urmareau spectacolul la televizor.


Sursa: Evenimentul Zilei - 29 februarie 2008

Adauga comentariu:
Numele tau:
Comentariul tau