Darul Cărţii

Prima TV aduce o emisiune pentru toţi iubitorii de carte şi nu numai. Darul cărţii vă invită să călătoriţi fără restricţii în lumi imaginare, să descoperiţi noi experienţe alături de diferite personalităţi care vă recomandă o carte. Invitaţi-surpriză dezvăluie darul adus de cărţi în vieţile lor şi împărtăşesc cu telespectatorii bucuria cititului. De la Irina-Margareta Nistor, la Alexandru Tomescu, Radu Paraschivescu, Anca Sigartău, Giulia sau Mircea Dinescu, invitaţi din toate domeniile vorbesc deschis despre cărţile care i-au marcat, inspirat, provocat şi care le-au îmbogăţit viaţa.

Darul cărţii este o pastilă tv, difuzată zilnic, între 19 aprilie şi 2 mai, timp de câteva minute, în care invitaţii răsfoiesc cărţi într-o atmosferă de sărbătoare a lecturii.

Darul cărţii vă urează spor la citit!

Despre emisiune

viewscnt

Sezon 2 / Episodul 6

Darul cărţii - Camelia Moise, regizor

Martin Eden, Jack London

Camelia Moise este o căutătoare de poveşti. Nu doar în munca ei, ci şi în viaţa cotidiană. Găseşte oamenii cu poveşti extraordinare şi le transpune în documentare, reportaje sau în diferite proiecte care îmbină arta cinematografică şi antropologia. „Martin Eden este o carte specială pentru mine, am cumpărat-o de vreo 7 ori până acum şi am dăruit-o de tot atâtea ori. Când am întâlnit-o, eram elevă la Liceul Sanitar, care se afla undeva La capătul pământului, prin Fundeni. Colega mea de bancă o citea în timpul orelor, i-am cerut-o şi mi-a spus să stau la rând. Eram a patra la coadă. E carte a devenirii. Sigur, am avut multe alte întâlniri importante, cu alte cărţi, cu alte poveşti. Dar aceasta este cea care avea să determine multe alte întâlniri după aceea. Un hamal, într-un port, fără educaţie, se îndrăgosteşte de o fată din înalta burghezie şi, pentru că ştie că trebuie să ajungă cumva la ea, se apucă de citit. E o carte pe care o recomand părinţilor de adolescenţi. Este genul de carte capabilă să te motiveze, să te răscolească şi să te facă să vrei să devii ceva.”

Stiri