Campania Scrie-i României s-a încheiat. Drapelul Marii Uniri a ajuns la un copil de 11 ani din Vatra Dornei

Campania Scrie-i României s-a încheiat. Drapelul  Marii Uniri a ajuns la un copil de 11 ani din Vatra Dornei

Campania ziarului AdevărulScrie-i României” s-a încheiat iar câştigătorul marelui premiu a fost un copil de 11 ani din Vatra Dornei, Valentin Nimigean care a câştigat drapelul Regelui Ferdinand. Mesajul acestuia pentru România a fost: „România... însemni locul în care am văzut pentru prima oară lumina zilei şi unde îmi trăiesc copilăria. Chiar dacă nu eşti perfectă, eşti patria mea şi ca un copil ce sunt voi fi mândru de tine întotdeauna, oriunde voi fi! Te iubesc, România mea!” Ceilalţi câştigători au fost Bogdan Bîrcă, Hunedoara (drapelul lui Cuza), Ilinca Chilom, Brăila (drapelul Regelui Carol I) şi Gicu Butoi, com Desa, jud. Dolj (drapelul Regelui Mihai I).

Cititorii au fost invitaţi să completeze mesajul lor pentru ţară pe prima pagina a ziarului de luni, 21 noiembrie, să-i facă o poză şi să o trimită redacţiei care a fost asaltată de numărul mare de români care au vrut să-şi facă auzită vocea prin intermediul ziarului Adevărul.

De asemenea, vedete şi personalităţi din diverse domenii s-au alăturat campaniei, printre care: medicul Leon Dănăilă, actriţa Maia Morgenstern, actriţa Cristina Cioran, Grigore Leşe, scriitoarea Ana Blandiana, Maestrul Horia Vârlan, scriitorul Radu Paraschivescu, Adrian Mutu, Teo Trandafir, Smiley, Bogdan Stelea, Excelenţa Sa Domnul Paul Brummell, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti şi mulţi alţii.

viewscnt

Din aceeași categorie