REGULAMENTUL concursului Emisiunii „Mama mea gateste mai bine”, difuzata pe postul de televiziune „PRIMA TV”(Anul 2017, Sezonul de Toamna)

REGULAMENTUL  concursului Emisiunii „Mama mea gateste mai bine”,  difuzata pe postul de televiziune „PRIMA TV”(Anul 2017, Sezonul de Toamna)

1. DEFINITII

Organizator inseamna societatea PRIMA BROADCASTING GROUP S.R.L. - în insolvenţă, in insolvency, en procedure collective, persoana juridica romana, cu sediul in Bucuresti, Bd. Dimitrie Pompei nr. 9-9A, cladirea 20, et. 8, sector 2, inregistrata la Registrul Comertului cu nr. J40/20632/1992, cod de inregistrare fiscala RO 4747298, cont IBAN nr. RO35 INGB 0001 0001 96718916, deschis la ING BANK, Sucursala Bucuresti, capital social: 5.013.740 lei, reprezentata prin dl. Razvan Gabriel Bors - Administrator Special, denumita in continuare „Organizatorul” si/sau „PRIMA TV” si/sau “Radiodifuzorul”

„Producatorul Emisiunii”/”Producatorul” inseamna societatea PAPRIKA LATINO STUDIOS S.A., cu sediul in Bucuresti, Str. Gen Emanoil Severin nr. 2, Cod Unic de Inregistrare 30530556, inregistrata la Registrul Comertului sub numarul J40/9155/2012, reprezentata legal prin dna Veronica Sorescu si dna Anca Iurea, denumita in continuare „Producatorul” sau „PAPRIKA LATINO”

Emisiunea” inseamna programul de televiziune Mama mea gateste mai bine– Sezonul de toamna 2017, avand mai multe editii (episoade) si filmat in studio in perioada august – noiembrie 2017, urmand sa fie difuzat, de principiu, de luni pana duminica pe postul de televiziune „Prima TV”, in decursul perioadei de difuzare septembrie - decembrie 2017, sau in orice alta perioada de timp alesa de Radiodifuzor. Radiodifuzorul isi rezerva dreptul de a modifica oricand programul de filmare si/sau radiodifuzare a Emisiunii, conform liberei sale optiuni

Concurs” inseamna acel element de divertisment creat de Producatorul Emisiunii si derulat, de principiu, in fiecare editie a Emisiunii („editia de Concurs”), pe durata filmarilor Emisiunii precizata la Art. 4 din prezentul Regulament. In mod exceptional, anumite editii ale Emisiunii pot fi filmate fara sa aiba incluse si editii de Concurs, acest lucru urmand a fi stabilit exclusiv de catre Organizator impreuna Producatorul Emisiunii

"Mecanismul de Concurs” este stabilit de Producator cu acordul Organizatorului si redat in cuprinsul prezentului Regulament, la Art. 5.1.

Regulament” inseamna toate si oricare dintre regulile Concursului, in vigoare in orice moment pe parcursul desfasurarii acestuia.

Participant” inseamna persoana fizica care participa in Concurs, respectiv persoana avand varsta implinita de 18 ani si deplina capacitate de exercitiu care se inscrie in Concurs, cu respectarea Mecanismului de concurs, si care: a) nu este salariat al Organizatorului si/sau Producatorului Emisiunii; b) nu este salariat al grupului de societati comerciale cu care Organizatorul si/sau Producatorului Emisiunii colaboreaza cu privire la realizarea Emisiunii si/sau a Concursului; c) nu este colaborator, persoana fizica, al Organizatorului si/sau Producatorului la realizarea Emisiunii si/sau a Concursului; d) nu este colaborator, persoana fizica al unui partener persoana juridica al Organizatorului si/sau Producatorului Emisiunii, dar numai daca persoana fizica este implicata in realizarea Emisiunii si/sau a Concursului; e) rudele sau afinii persoanelor fizice aici mentionate aici, pana la gradul I, in linie directa si gradul II, in linie colaterala. Pentru editiile speciale ale Concursului este obligatorie doar regula privind varsta implinita de 18 ani.

Editie speciala” reprezinta editia de Concurs la care pot participa doar vedete, persoane publice, candidati propusi de postul Prima TV si/sau partenerii/clientii acestuia

Premiul Concursului” este descris la Art. 5.1. din prezentul Regulament

Desemnare Castigator” inseamna modalitatea de desemnare a Castigatorului Premiului Concursului descrisa la Art. 5.1. din prezentul Regulament

2. PUBLICAREA REGULAMENTULUI

2.1. Acest regulament oficial este intocmit de Organizator in colaborare cu Producatorul Emisiunii si va fi adus la cunostinta publicului, in mod gratuit, incepand cu data de 04.09.2017 pe site-ul www.primatv.ro si/sau pe pagina Emisiunii www.facebook.com /mamameagatestemaibine.

2.2. Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica programul filmarii Emisiunii (si implicit filmare Concursului), Mecanismul de Concurs, dreptul de a intrerupe (suspenda) oricand filmarea Emisiunii si/sau desfasurarea Concursului, precum si dreptul de a modifica si/sau de a schimba si/sau de a completa prezentul Regulament oficial, fara ca Participantii sa aiba dreptul la despagubiri. Cu exceptia cazurilor in care in Regulament se prevede altfel, toate si oricare dintre modificarile Regulamentului vor intra in vigoare la primul moment produs din urmatoarele 2(doua):

a) la publicarea Regulamentului modificat pe site-ul www.primatv.ro si/sau pe pagina Emisiunii www.facebook.com/mamameagatestemaibine;

b) la anuntarea modificarilor Regulamentului Concursului cel putin pe postul PRIMA TV sau pe site-ul Organizatorului si pe pagina de facebook a Emisiunii.

2.3. Independent de faptul ca Organizatorul prezinta sau nu modificarile Regulamentului si pe postul de televiziune Prima TV, Regulamentul modificat va fi postat intotdeauna pe site-ul www.primatv.ro si/sau pe pagina Emisiunii www.facebook.com/mamameagatestemaibine, in mod obligatoriu, in 24 ore de la modificare.

3. DISPOZITII GENERALE

3.1. Participantii la concurs se obliga sa respecte termenii si conditiile Regulamentului Concursului, potrivit celor mentionate in continuare.

4. DURATA CONCURSULUI

4.1. Concursul se desfasoara in perioada: 04.09.2017 – 17.12.2017.

5. MECANISMUL DE CONCURS SI REGULI SPECIALE DE INSCRIERE IN CONCURS

5.1. Concursul se va desfasura in cadrul Emisiunii Mama mea gateste mai bine, incepand cu data de 04.09.2017 si terminand cu data de 16.12.2017 (sau orice alta data decisa de Radiodifuzor la libera sa alegere), iar modul de desfasurare a Concursului este urmatorul:

  • Doua echipe, fiecare formata din tata/mama si fiu/fiica, se confrunta pentru a castiga Premiul Concursului, acordat echipei care gateste mai bine in acceptiunea persoanei insarcinate cu procesul jurizarii conform prezentului Regulament;
  • Fiul/fiica – sub indrumarea mamei sau a tatalui primesc de la echipa de productie o lista de ingrediente, ce a fost selectata anterior de catre Producator, pentru a gati un singur preparat, dupa reteta si indicatiile tatalui/mamei;
  • In prima parte a Concursului, fiul/fiica va gati singur/singura, dupa indicatiile tatalui/mamei. In partea a doua a Concursului, tatal/mama isi poate ajuta fiul/fiica, semnalizand acest lucru prin apasarea butonului aplicatiei de concurs instalate in studioul Emisiunii;
  • Din momentul in care tatal/mama si-a semnalat interesul pentru a participa alaturi de fiu/fiica la finalizarea preparatului ales de acesta/aceasta, apasand butonul aplicatiei din studioul Emisiunii, timpul se va scurge cu viteza dubla. Durata maxima de finalizare a fiecarui preparat urmeaza sa fie decisa de echipa de productie, in urma recomandarilor facute de consultantul gastronomic contractat pentru Emisiune;
  • Cand una dintre echipe concureaza, intr-o camera alaturata, echipa care urmeaza sa participe in Concurs poate sa urmareasca cum se desfasoara etapa de Concurs parcursa de prima echipa aflata in Concurs;
  • Persoana insarcinata cu jurizarea Concursului va gusta ambele peparate si, in functie de gustul calitatea si modul de prezentare in care s-a finalizat pregatirea acestora de catre cele doua echipe concurente va decide care dintre cele doua echipe este cea castigatoare;
  • Echipa desemnata castigatoare va reveni in Concurs in urmatoarea editie a emisiunii si castiga un premiu in bani in valoare neta de 1.500 lei per editie de Concurs;
  • Echipa castigatoare va continua sa apara in urmatoarea editie a Concursului, avand o noua sansa de a castiga un nou premiu in Emisiune;
  • Ordinea in care gateste fiecare echipa variaza pentru fiecare episod (editie) a Emisiunii, fiind stabilita la libera alegere a Producatorului.

5.2. Reguli speciale de inscriere in Concurs:

  1. in acest Concurs pot participa doar persoanele cu varsta peste 18 ani si avand capacitate de exercitiu deplina. Particiaparea la Concurs se face dupa cum urmeaza:

  1. pentru editiile curente ale Concursului: doar pe perechi formate din tata/mama alaturi de fiu/fiica la datele de contact indicate de Producator in cele de mai jos:

sau la

  • numarul de telefon: 0371.515.555

1.1.1. pentru editiile speciale ale Concursului: doar pe perechi formate din tata/mama alaturi de fiu/fiica, pe care Producatorul le va forma din vedete, persoane publice, candidati propusi de postul Prima TV si/sau partenerii/clientii acestuia, acesti canditati urmand sa concureze exclusiv intre ei, nu si cu participanti selectati pentru editiile curente ale Concursului. La editiile speciale, participantii nu se califica in urmatorul episod, dar Echipa castigatoare din editia speciala va primi premiul in valoare neta de 1.500 lei in aceleasi conditii ca si castigoarii editiilor curente, cu respectarea tuturor celorlalte prevederi ale prezentului Regulament de concurs.

  1. In ceea ce priveste participarea le editiile curente, se retin si urmatoarele reguli exprese:
  • orice persoana care are calitatea / a lucrat ca bucatar profesionist, asistent de bucatar sau consultant in domeniul gastronomic nu poate participa in Concurs. Daca aceste informatii nu sunt aduse la cunostinta Producatorului Emisiuni, acesta isi rezerva dreptul de a descalifica intreaga echipa de Participanti concurenti. Daca se dovedeste ulterior ca acesta echipa a incasat Premiul Concursului in urma furnizarii unor date false, suma incasata va fi returnata in contul Organizatorului in maximum 30(treizeci) de zile de la data incasarii.

  • de asemenea, orice persoana care studiaza sau a studiat orice disciplina din domeniul artelor culinare, nu are dreptul de a participa in Concurs decat daca a informat, in prealabil, Producatorul. Echipa de productie isi rezerva dreptul de a accepta sau nu si astfel de participanti in Concurs.

  1. Producatorul isi rezerva dreptul sa aleaga din totalul celor inscrisi in Concurs doar echipele pe care acesta le considera relevante si apte sa sustina absolut toate cerintele formatului de Concurs.

6. TEMA CONCURSULUI

6.1. Gasirea celei mai bune echipe de bucatari neprofesionisti, formata din mama/tata si fiu/fiica, luand in calcul calitatea, gustul si modul de prezentare a felurilor de mancare alese chiar de acestia pentru participare la Concursul Emisiunii.

7. JURIZAREA SI EVALUAREA PREPARATELOR CULINARE PREZENTATE IN CONCURS

7.1. Jurizarea va fi asigurata de un bucatar profesionist desemnat de Producator cu acordul prealabil al Organizatorului care, dupa ce va degusta felurile de mancare pregatite de ambele echipe, va decide care echipa a gatit cel mai bine. Decizia luata de bucatarul profesionist care asigura jurizarea este finala si nu poate face obiectul criticilor sau unor contestatii ulterioare din partea persoanelor inscrise in Concurs, a Producatorului si/sau a Organizatorului.

8. ACORDAREA PREMIULUI

8.1. Premiul Concursului castigat in fiecare editie a Concursului este acordat de Organizator si va fi anuntat in fiecare editie filmata a Emisiunii, urmand sa fie virat, in maximum 90 (nouazeci) de zile de la radiodifuzarea editiei respective pe postul PRIMA TV, in suma neta de 1.500 lei, ramasa din total suma bruta cu privire la care Organizatorul urmeaza sa calculeze, sa stopeze la sursa si sa vireze toate taxele/impozitele legale cu ocazia platii efective a Premiului in contul bancar deschis exclusiv la o banca din Romania si apartinand doar unuia dintre membrii echipei castigatoare (numit in cele ce urmeaza „Reprezentantul echipei castigatoare”), acesta putand fi tatal, mama sau fiul/fiica, dupa cum urmeaza sa fie desemnat la libera alegere a Producatorului (dupa consultarea prealabila de catre acesta a majoritatii membrilor echipei castigatoare). Odata stabilit Reprezentantul echipei castigatoare de catre Producator, incasarea premiului de catre acesta, in numele si pentru toti membrii echipei castigatoare, nu va putea fi contestata de niciun alt membru al echipei.

8.2. Spezele transferului bancar se suporta de Organizator, iar intrarea in posesia sumei Premiului de catre Reprezentantul echipei castigatoare se considera a fi facuta la data creditarii contului acestuia mentionat la Art. 8.1. Daca, dintr-o eroare survenita in datele contului bancar comunicat de Reprezentantul echipei castigatoare pe baza unui formular scris si semnat de acesta, pus la dispozitie de catre Organizator prin intermediul Producatorului, banii se intorc in contul PRIMA BROADCASTING GROUP SRL, ramane la latitudinea Organizatorului daca urmeaza sa repete plata in acelasi cont bancar sau in orice alt cont bancar ce apartine (de drept) Reprezentantului echipei castigatoare, la cererea expresa (scrisa) a acestuia din urma. In cazuri exceptionale, plata premiului se poate realiza si la casieria de la sediul Radiodifuzorului, catre Reprezentantul echipei castigatoare sau catre mandatarul acestuia avand in acest scop emisa o procura notariala de catre Reprezentantul echipei castigatoare.

9. TAXE SI IMPOZITE AFERENTE SUMEI PREMIULUI

9.1. Taxele si impozitele legale aferente venitului constand in suma bruta a Premiului se calculeaza, deduc si platesc de catre Organizator exclusiv prin retinere la sursa, dupa cum s-a detaliat anterior.

10. PROTECTIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

10.1. Organizatorul va avea dreptul sa faca publice numele si prenumele membrilor echipelor participante, cat si a celor castigatoare pe postul Prima TV, pe pagina de internet www.primatv.ro, ori pe pagina de Facebook a Emisiunii www.facebook.com/mamameagatestemaibine.

10.2. Organizatorul este inscris cu nr. 9477 in registrul de evidenta a datelor cu caracter personal al Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal. Prin participarea la acest Concurs, fiecare Participant, isi da acordul, in mod expres si neechivoc, cu privire la:

  • colectarea si folosirea de catre Organizator a datelor cu caracter personal constand in nume, prenume si/sau orice alte date de identitate ale Participantilor in vederea participarii acestora la Concurs si/sau acordarii Premiului (ex.: seria si numarul de buletinului sau a cartii de identitate, data emiterii acestui document, emitentul documentului si codul numeric personal).
  • stocarea datelor prevazute anterior, precum si a imaginii Participantului, cat si folosirea acestora in alte scopuri decat cele ce au fost anterior mentionate, respectiv pentru: reclama, marketing si publicitate.

10.3. Organizatorul se obliga, de asemenea, sa respecte prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date (cu modificarile si completarile ulterioare) . Ca atare, Organizatorul se angajeaza sa pastreze confidentialitatea cu privire la datele personale ale Participantilor si sa le utilizeze numai in scopurile stabilite in prezentul Regulament, urmand sa le transmita catre terti exclusiv sub obligatie de confidentialitate.

10.4. Organizatorul aduce la cunostinta participantilor ca acestia au dreptul sa refuze in orice moment, in mod gratuit si fara nicio justificare, ca datele pe le-au furnizat in legatura cu participarea lor la Concurs sa fie prelucrate in scop de marketing direct de catre Organizator sau sa fie dezvaluite unor terti intr-un asemenea scop. In toate celelalte cazuri, Participantii au dreptul sa se opuna prelucrarii datelor lor cu caracter personal in orice moment, din motive intemeiate si legate de situatia personala. Prin urmare, Participantii au – in conformitate cu Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date (cu modificarile si completarile ulterioare) – urmatoarele drepturi principale: dreptul de informare (art. 12), dreptul de acces la date (art. 13), dreptul de opozitie (art. 15), dreptul de interventie asupra datelor (art. 14), dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (art. 17), precum si dreptul de a se adresa justitiei (art. 18).

10.5. Organizatorul aduce la cunostinta Participantilor ca, pentru exercitarea drepturilor mai sus mentionate, se pot adresa cu o cerere scrisa, datata si semnata, transmisa la sediul Organizatorului, avand urmatoarele date de contact:

  • Bd. Dimitrie Pompei nr. 9-9A, cladirea 20, et. 7, camera 1, sector 2, Bucuresti, fax: 021-204.8489; telefon: 021-589.5000.
  • In atentia: dnei Simona Anamaria Mazilescu, Director General si/sau Administratorului Special, dl. Razvan Bors

11. RESPONSABILITATE

11.1. Prezenta Participantilor in Concursul Emisiunii face dovada ca acestia au acceptat prezentul Regulament si, totodata, s-au obligat sa respecte si sa se conformeze tuturor conditiilor impuse de Organizator si/sau Producator, nerespectarea acestora atragand raspunderea personala si exclusiva a Participantilor si/sau castigatorilor diferitelor editii ale Concursului, dupa caz.

11.2. Modul de desemnare a castigatorilor Premiului Concursului intra in sarcina persoanei desemnate de Producator cu procesul de jurizare, iar respectarea regulilor de inscriere in Concurs si/sau Mecanismul de concurs se afla in sarcina echipei de productie (Producatorului); prin urmare, Organizatorul nu are nicio raspundere in privinta solutionarii nemultumirilor, disensiunilor si/sau contestatiilor aparute cu privire la desfasurarea Concursului si/sau desemnarea echipelor castigatoare si/sau desemnarea Reprezentantului echipelor castigatoare.

11.3. Organizatorul si/sau Producatorul nu isi asuma nicio raspundere cu privire la imposibilitatea Participantilor de a accesa site-urile www.primatv.ro si sau pagina de Facebook a Emisiunii www.facebook.com/mamameagatestemaibine.

11.4. Organizatorul si/sau Producatorul nu isi asuma nicio raspundere in cazul in care ii sunt comunicate informatii false sau eronate de catre Participanti.

11.5. Organizatorul nu raspunde pentru eventuale disfunctionalitati in derularea Concursului ca urmare a actiunilor unor unor terti cum ar fi: distribuitori de energie electrica, operatori, proprietari sau administratori ai retelelor de telecomunicatii sau altii asemenea.

12. LITIGII

12.1. In cazul unor litigii aparute intre Organizator si/sau Producator si Participantii la Concurs, acestea vor fi solutionate pe cale amiabila. Daca nu este posibila rezolvarea litigiilor pe cale amiabila, partile implicate in litigiu vor inainta litigiul spre solutionare instantelor competente romane de la sediul Organizatorului sau de la sediul Producatorului, dupa caz.

13. DISPOZITII FINALE

13.1. Pentru ducerea la buna indeplinire a obligatiilor Organizatorului si/sau Producatorului, acestia pot subcontracta servicii sau imputernici diversi furnizori pentru derularea anumitor servicii sau formalitati ale Emisiunii si/sau Concursului. Inscrierea la acest Concurs implica deopotriva, acordul Participantului privind toate regulile si conditiile Concursului, asa cum au fost detaliate acestea in prezentul Regulament, cat si asumarea obligatiei de a le respecta, in mod irevocabil si neconditionat.

viewscnt

Din aceeași categorie