Anotimpul problemelor

Iarna îşi intră în drepturi şi pune stăpânire pe cât mai mult zone din ţară.În staţiunile de pe Valea Prahovei a nins abundent, iar la altitudini de peste 2000 de metri vântul a suflat cu peste 100 de kilometri pe oră. Iar la Constanţa, prima ninsoare din acest an a făcut deja probleme.O ambulanţă, care transporta un pacient, a fost lovită în plin de şoferul unui autoturism, care nu i-a acordat prioritate.În urma impactului, pacientul a scăpat nevătămat, însă asistenta medicală a fost rănită şi a fost transportată la spital.
viewscnt

Din aceeași categorie