Realizată de Iulia Mărginean, Apel de urgenţă revine cu poveşti reale, cazuri medicale găsite de medicii de la SABIF, ponturi şi informaţii importante pentru sănătatea ta şi nu numai. Duminică de la ora 11.00 puteţi urmări, printre alte poveşti reale, şi cazul unei paciente care a refuzat să ia tratamentul prescris. A fugit de prima echipă medicală care a ajuns în ajutor, s-a baricadat în casă, atunci când a auzit că vine un al doilea echipaj, iar medicii şi poliţia au găsit-o căzută într-o vitrină.
Iulia Mărginean spune: "Încercăm să explicăm de ce ambulanţa ajunge, uneori, târziu. Sunt oameni care nu ştiu că unele blocuri reabilitate nu mai au numerele marcate pe ziduri iar unele apeluri telefonice sunt incomplete şi echipajul ajunge să facă muncă de detectiv, doar ca să ajungă lapacient. Unii oameni nu realizează că toate aceste lucruri întârzie echipa medicală."
În prima ediţie Apel de urgenţă, duminică, de la ora 11.00 la Prima TV, vorbim despre cum cazurile uşoare ţin salvările mult timp, în loc ca acestea să ajungă la solicitările cazurilor grave.