Unul dintre lucrurile preferate ale lui Ashton Kutcher este să o hrănească pe fiica sa cu biberonul. Iar David Beckham adoră să joace fotbal cu toţi copiii lui. Aşa tată să tot ai, ce să mai zicem! Iată ce alte staruri îşi răsfaţă odraslele.
Frumuşelul Ashton Kutcher este unul dintre cei mai protectori taţi de la Hollywood. De când a apărut pe lume fiica lui, Wyatt Isabelle, Ashton şi-a luat rolul de tată în serios. Actorul a spus că îl încântă la nebunie faptul că a devenit tată, iar hrănirea cu biberonul a fiicei sale a devenit unul dintre lucrurile sale preferate din experienţa sa ca părinte. Actorul şi soţia sa, Mila Kunis, sunt foarte rezervaţi în ceea ce priveşte viaţa lor personală şi nu obişnuiesc să publice poze cu fiica lor. Ashton mai face câte o excepţie şi mai postează câte o fotografie pe reţelele de socializare cu momente din viaţa micuţei.
Dacă ar exista profesia de tată şi aceasta s-ar remunera, David Beckham ar fi şi mai bogat decât este. Un sondaj realizat recent în Marea Britanie l-a desemnat pe fotbalist ca fiind cel mai bun tătic din Regatul Unit. David şi Victoria Beckham sunt părinţii a patru copii, 3 băieţi şi o fetiţă. David nu a lăsat nici o secundă ca faima şi succesul lui să-l îndepărteze de familie. Nu de puţine ori a fost surprins de paparazzi la plimbare în parc sau jucând fotbal cu toţi cei patru copii. El se laudă că toţi membrii familiei Beckham stau bine la capitolul fotbal. Chiar şi mezina, Helen Harper care este de altfel preferata tatălui ei, se descurcă de minune. Deşi are doar 3 anişori se pare că Helen iubeşte să se joace cu mingea. David a învăţat-o să tragă la poartă şi este extrem de mândru de acest lucru.
Este uriaşul muzicii pop şi este tatuat din cap până în picioare. Apare nud ori de câte ori are ocazia şi a fost dependent de droguri şi de alcool. Cu această reputaţie de "băiat rău" cu greu îţi mai vine să crezi că Robbie Williams iubeşte copiii. Dar uite că interpretul britanic şi-a găsit liniştea şi s-a cuminţit imediat după ce, în urmă cu 5 ani, s-a căsătorit cu actriţa Ayda Field. La cei 41 de ani ai săi, el are doi copii, o fetiţă Theodore Rose, de 3 ani şi un băieţel, Charlton Valentine de numai 10 luni. Robbie a spus că adoră rolul de tată şi că îşi iubeşte copiii la nebunie. Robbie obişnuieşte să împărtăşească cu fanii săi diverse momente din viaţa lui de familie şi constant postează fotografii amuzante făcute împreună cu cei mici.
Iar renumitul fotbalist Gerard Pique este cu adevărat un norocos. Are o carieră de succes şi este logodit cu frumoasa şi talentata Shakira. Însă cel mai frumos lucru care i se putea întâmpla, după cum spune chiar el, sunt cei doi copii, Milan, de doi ani, şi Sasha, de doar 7 luni. De curând, Shakira a postat pe o reţea de socializare un colaj de fotografii cu tatăl copiilor ei, Gerard, şi mezinul familiei, Sasha. Pique obişnuieşte să-i îmbrace pe băieţi în culorile clubului său şi îi scoate pe teren.
Iar pentru Matthew McConaughey a fi tată reprezintă "o aventură sălbatică şi un capitol minunat din viaţă". Acest lucru l-a declarat presei în momentul în care a devenit tată pentru prima dată. Celebrul actor şi Camila Alves au o căsnicie fericită şi se bucură de cei trei copii ai lor. Nu de puţine ori paparazzii l-au surprins pe actor la plimbare pe malul mării sau în parc cu toţi copiii.










