Atentionare meteo: O zi de luni ploioasa. Vezi zonele vizate

Atentionare meteo: O zi de luni ploioasa. Vezi zonele vizate
Administraţia Naţională de Meteorologie a restrâns aria vizată de ploi pentru ziua de luni, în intervalul 9-18.

În intervalul menţionat, îndeosebi în nordul Olteniei şi sudul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, anunta RomaniaTV.

Ploile pot avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20...25 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.
viewscnt

Din aceeași categorie