Bani de la comisie
România va avea un acord de tip preventiv nu doar cu Fondul Monetar Internaţional, dar şi cu Comisia Europeană. Afirmaţia aparţine ministrului de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu. Acesta spune că, dacă România nu va putea să-şi acopere deficitul bugetar prin alte metode, vom fi nevoiţi să apelăm şi la fondurile puse la dispoziţie de Comisia Europeană. Ministrul susţine, însă, că cel mai probabil nu va fi nevoie de asta, dar că, un astfel de acord va aduce credibilitate României pe pieţele externe. România are în derulare un acord de finanţare externă cu FMI, Comisia Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro, din care a primit până acum tranşe în valoare totală de peste 15 miliarde de euro.









