Bani pentru copii
Veste bună pentru pitici, dar şi pentru mămici! Alocaţiile copiiilor, oferite de stat, ar putea fi calculate în funcţie de veniturile părinţilor. Senatorii au adoptat o lege prin care cei mici ar urma să primească mai mulţi bani, dacă părinţii lor au salarii mai mici. Aşadar copiii proveniţi din familii cu venituri sub 1500 de lei vor încasa, lunar, 25 la sută din salariul minim brut pe economie, adică 150 de lei. Părinţii cu salarii cuprinse între 1500 şi 2500 de lei vor primi pentru fiecare micuţ, 20 la sută din salariul minim, adică 120 de lei. Familiile care câştigă sub 3500 de lei vor lua 15 procente din salariul minim. Suma pentru cei mici va scădea la 10 procente pentru veniturile sub 6000 de lei iar cea mai mică alocaţie lunară va fi de 30 de lei. În prezent toţi copiii încasează aceeaşi sumă, adică 40 de lei. Pentru ca legea să intre în vigoare mai e nevoie şi de votul deputaţilor.









