Băsescu în Kuweit

Preşedintele Traian Băsescu merge în Orientul Mijlociu! Şeful statului participă, mâine, la manifestările organizate cu prilejul a 50 de ani de independenţă a Kuweitului şi a 20 de ani de la terminarea războiului din Golf. Invitaţia adresată preşedintelui e o recunoaştere a contribuţiei pe care ţara noastră a avut-o la eliberarea Statului Kuweit de sub ocupaţia irakiană. Ultima vizită oficială a lui Băsescu în Kuweit a avut loc în 2008, la invitaţia şeicului Sabah Al-Ahmad. Surse diplomatice susţin că e de aşteptat ca ceremoniile de sâmbătă să fie grandioase, în condiţiile în care kuweitienii sărbătoresc şi 5 ani de când acutalul Emir îi conduce.
viewscnt

Din aceeași categorie