Anual, zeci de voluntari le fac viaţa mai frumoasă copiilor, bătrânilor sau celor cu care soarta nu a fost atât de darnică.
United Way a vrut să-i răsplătească şi i-a premiat pe cei mai generoşi şi dedicaţi parteneri.
Câştigătorii au primit trofee şi diplome drept mulţumire pentru donaţiile financiare, activităţile de voluntariat şi sprijinul depus pentru ajutorarea celor aflaţi în nevoie.
Prima TV s-a numărat printre premianţi. Campaniile "Stop indiferenţei" au adus mereu în atenţia telespectatorilor dramele prin care treceau unii dintre semenii noştri şi care aveau nevoie ca cineva să le întindă o mână de ajutor.
“Vreau să mulţumesc United Way pentru acest premiu. Prima TV nu este la prima implicare de acest gen, de-a lungul timpului noi am făcut o serie de campanii sociale. Rămânem în continuare alături de United Way, rămânem în continuare alături de dumneavoastră”, a spus Nicoleta Gavrila, Head of News Department Prima TV.









