Canicula pana marti!
De la vijelii, înapoi la caniculă. Aerul fierbinte din nordul Africii ajunge şi la noi, astfel că în ultimele zile de iulie ne topim la soare. S-a emis cod galben pentru mai multe regiuni ale ţării. Ne miram că luna lui Cuptor ne-a ferit de soarele torid, dar iată că pe final de iulie avem caniculă. S-a emis cod galben începând de mâine şi până marţi în vestul, sudul şi centrul ţării. Disconfortul termic va fi mare nu numai din cauza temperaturilor foarte ridicate, ci şi din cauza umidităţii. Indicele temperatură-umiditate va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Trebuie să vă spun că tempertaurile cele mai ridicate vor fi în vestul şi în sud-vestul României, în special luni şi marţi când vom avea valori de 38-39 de grade. Deocamdată atât despre vreme.









