Cartierul de foc
Panica a pus stăpânire pe-un cartier întreg din Brăila, după ce cinci case, niciuna asigurată, au fost înghiţite de foc. În haosul creat, una dintre proprietare, de 80 de ani, imobilizată la pat, a fost scoasă pe braţe şi dusă, imediat, la ambulanţă, unde a fost preluată de medici. De ajutorul lor a avut nevoie şi o altă femeie, care s-a ars pe faţă şi pe mâini. În acest timp, pompierii încercau să domolească flăcările imense care-ajungeau, parcă, până la cer! După câteva ore, au stins incendiul. Până acum nu s-a stabilit cauza nenorocirii care a lăsat pe drumuri cinci familii, dar localnicii cred că cineva a pus intenţionat focul, mai ales că în urmă cu doi ani, exact în aceeaşi zonă, alte două imobile au ars din temelii.









