Durerile abdominale pot apărea în cele mai nepotrivite momente. Dacă ele persistă, este cazul să apelezi la un consult de specialitate, căci pot avea mai multe cauze. Iată ce boli se pot ascunde în spatele unei dureri de burtă!
Boli ale tractului urinar
O infecţie urinară poate să aibă drept simptom dureri în partea de jos a abdomenului. Mai poate să apară senzaţia de arsură la urinare, urină urât mirositoare, închisă la culoare, senzaţie de greaţă, dar şi transpiraţii şi frisoane.
Poate ascunde o colică biliară
Colica biliară, care apare ca urmare a pietrelor care se acumulează în colecist, se manifestă şi printr-o durere în partea dreaptă a abdomenului, care poate să iradieze în umărul drept.
Durerea apare brusc şi este însoţită de ameţeală, transpiraţie şi de vărsături. Durerea debutează, în cele mai multe dintre cazuri, pe timpul nopţii, după o masă copioasă (în urma consumului de prăjeli, ouă, vinete şi mâncăruri grase).
Apendicita acută
O durere în partea dreaptă a abdomenului, care creşte treptat în intensitate şi care este însoţită de greaţă, vărsături şi diaree poate fi semnul unei apendicite acute.
La unele persoane poate apărea şi constipaţia, în timp ce alţii pot resimţi durerea care „se lasă“ şi pe piciorul drept. Afecţiunea apare mai ales la cei cu vârsta între 10 şi 20 de ani.
Ocluzia intestinală
Crampele severe şi abdomenul umflat sunt printre primele semne al unei ocluzii intestinale, adică un blocaj la nivelul intestinului subţire sau la colon. Mai pot apărea balonare, ameţeli şi vărsături. Este foarte important ca persoana să se prezinte de urgenţă la medic, pentru că este nevoie de o intervenţie chirurgicală.
Pancreatita acută
O criză de pancreatită apare brusc, iar cel afectat simte dureri puternice în partea de sus a abdomenului, care pot să iradieze şi către spate.
Afecţiunea se manifestă şi prin vărsături, greaţă, febră, puls ridicat şi balonare. Cel care stabileşte diganosticul este medicul gastroenterolog, în urma mai multor investigaţii: ecografie abdominală, analize de sânge. Netratată la timp şi corect, boala se poate croniciza. Mai multe informatii legate de acest subiect gasiti pe clicksanatate.ro.
Ce boli pot ascunde durerile abdominale dese









