Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces, atât în România, cât şi în Europa, potrivit ultimului raport al Societăţii Europene de Cardiologie. Uneori, inima dă semne când ceva nu-i prieşte, alteori „suferă“ în tăcere. De aceea, nu neglija anumite neplăceri, cum este gingivita şi parodontita.
Parodontita poate face rău inimii
Parodontita este o infecţie gravă a gingiilor, dar ceea ce s-ar putea să nu ştii este că între parodontită şi sănătatea inimii există o mare legătură. Infecţia descompune progresiv ţesutul care susţine dinţii. Parodontita poate varia de la gingivită, care afectează în primul rând ţesutul gingival, la parodontită severă, care afectează atât gingiile, cât şi osul.
Pierderea osoasă cauzată de parodontită poate fi observată în urma unei radiografii. Cei mai mulţi oameni de peste 75 de ani suferă de această boală. Pe măsură ce ea avansează, gingiile se pot umfla şi capăta culoarea roşie sau violacee. Atunci când ţesutul din gură se îmbolnăveşte, bacteriile din gură pot invada corpul şi provoca infecţii în continuare, inclusiv în ţesutul cardiac şi valve. Mai multe informatii legate de acest subiect AICI.









