Deputatul puilor, apărat de colegi

Deputaţii din Comisia Juridică a Camerei Inferioare a Parlamentului au dat un aviz negativ la cererea privind ridicarea imunităţii colegului lor, Florin Popescu. Acesta este cercetat pentru o mită electorală din campania din 2012, când ar fi făcut presiuni asupra unei companii avicole să îi doneze 70 de tone de pui, pe care i-a dat apoi alegătorilor la întrunirile electorale. Potrivit regulamentului, şedinţa comisiei a fost secretă, iar deputatul incriminat a fost invitat să îşi prezinte punctul de vedere. Argumentele lui au fost convingătoare, deoarece majoritatea membrilor comisiei a decis să dea un aviz negativ. Avizul este însă doar unul consultativ. Decizia finală se va lua de către Plenul Camerei Deputaţilor în şedinţa de săptămâna viitoare.
viewscnt

Din aceeași categorie