Dinu Maxer se laudă cu 20 de ani de carieră! Şi îşi aduce aminte cu nostalgie de vremea când făcea parte din trupa AXXA. Dinu ne-a dezvăluit ce propuneri îi făceau admiratoarele. Dar ne-a povestit şi cum a cunoscut-o pe Deea, bruneta focoasă care i-a furat inima şi i-a devenit soţie. Urmăriţi un material în exclusivitate.
Lui Dinu Maxer nu-i vine să creadă cât de repede au trecut anii. Parcă ieri cânta alături de băieţii din trupa Axxa şi vrăjea puştoaice.
20 de ani nu par mulţi, dar dacă te gândeşti că eu am început la 23 de ani, de fapt eu să cânt ca şi solist e o problemă că atunci 20 cu 23 fac 43 aproape. Hai să zic melancolic atunci când ajung acasă şi când am luat toate filmările la mână şi am încercat să fac aşa un fel de remember, pentru toţi anii petrecuţi pe scenă.
Dinu Maxer se gândeşte cu nostalgie la perioada în care cânta cu cea care i-a devenit soţie, Deea. Nunta romantică de la malul mării a fost imortalizată într-un videoclip de senzaţie.
A fost acea piesă. Un vis împlinit de la nunta noastră, ai fost şi tu acolo, a fost de asemeni piesa “La mulţi ani” în care chiar dacă ea nu cântă strofă cântă cu mine backing pe refren, şi este o piesă cerută şi plăcută, “Selfie en Paris” sunt foarte multe.
Probabil vă amintiţi cât de în vogă era trupa AXXA prin anii 2000. Hitul "Marea te cheamă la ea" a fost piesa de rezistenţă a trupei.
Toţi patru eram notişti, muzicanţi că muzicieni nu eram că nu aveam Conservatorul pe atunci, ulterior doar Mihai l-a făcut. Doi la mână eu consider că am reuşit un duo senzaţional cu Mihai, eu ca şi compozitor, el ca şi voce. Şi na eram frumuşei, zic eu! Majoritatea hiturilor plecau de la mine, după care îi lăsam şi pe ei să-şi dea cu părerea, dar refrenele “Eşti ca un înger”, “Imaginea ta”, “Marea te cheamă”, “Bucureşti, Bucureşti”, “Oare de ce”, o piesă care a fost ultimul strigăt al nostru în 2004 erau creaţiile mele.
Ciondăneli ca-n fosta trupă axxa n-ai să vezi! Dinu Maxer dă tot din casă!
Chiar dacă se spune că numai în trupele de fete există ciondăneli, nici atmosfera din trupa AXXA nu a fost prea liniştită, cel puţin la concerte, unde certurile se ţineau lanţ
Noi ne certam foarte des, chiar vizionând acum imaginile cu un prieten îi spuneam să te ferească Dumnezeu să fi fost în spatele scenei în culise când ieşeam de pe scenă. Fiindcă ne înjuram, vai de mine! Ai greşit, mai călcat, n-ai intrat, ai falsat!
Dinu Maxer, curtat de fane: "Primeam sacoşe de scrisori"
Dinu îşi aduce aminte cu zâmbetul pe buze de sacoşele de scrisori pe care le primea de la fanele sale înfocate.
De departe e cea mai populară perioadă a fost aceea cu trupa Axxa când erau fetele grămadă pe voi, îţi mai aduci aminte cum era? Cam cîte telefoane aşa aveai în agendă de la fete? Nu erai nici însurat atunci.
Trăiam vremea încă a scrisorilor. Primeam şi am avut sacoşe de scrisori. Eu nu am fost niciodată sensibilizat la chestii de astea.
Ce scriau fetele alea?Aveai şi propuneri mai indecente?
De la scrisori extrem de culte, până la lipsa cratimei, în tot textul pe care nu le puteam parcurge, poze îmi trimiteau, inimioare.
Aşa mai dezbrăcate ca acum, cum pun fetele pe facebook, cu silicoane?
O să râzi dar erau extrem de decent îmbrăcate.
O fană i-a arătat sânii lui Dinu Maxer!
Una dintre admiratoare a fost însă ceva mai îndrăzneaţă.
Şi cea mai, să zicem, aşa indicentă propunere, că Ţândărică a zis că de pe vremea lor făceau fetele nişte propuneri..
Ţin minte la un moment dat apărând pe revista unei publicaţii de weekend am scris acolo că îmi plac sânii mari, şi evident mi-a trimis cineva imediat, mi-a trimis cineva o poză cu bogăţia ei şi cu propunerea “Eu am sînii mari, ia-mă”!
Dintre mii de admiratoare, Deea a fost câştigătoare!
Aşadar inimioarele şi pozele trimise de fane l-au lăsat mereu rece pe Dinu. Singura fană pentru care a avut ochi a fost însă focoasa Deea pe care a remarcat-o din mulţime la un bal de boboci.
În 2004 am prezentat multe baluri de booboci şi ea era boboacă , mi-a fost atât de ciudă că nu a ieşit locul 1, 2 sau 3 parcă că au scos-o, apoi am ales câteva licenence, le-am făcut o trupă.
Era fana ta sau nu prea?
Era fana mea, culmea, dar nu o fană agresivă .O fană defensivă.
Adică aştepta să fie ea cucerită?
Ceva de genul, nu a reuşit niciodată să mă aţâţe cu ceva, doar faptul că prima dată când m-a văzut a strigat dintr-o mulţime aşa de liceence care repetau la bal, a strigat Diinu! Chestia aia m-a topit şi de atunci sunt topit.
Acum Dinu şi Deea sunt o familie fericită. Tocmai s-au întors dintr-o vacanţă petrecută în Dubai unde băieţelul lor, Andreas Kristian a învăţat să înoate.
Vrei să faci o demonstraţie? Ştii să înoţi?
Ia să vedem noi!
A învăţat greu sau uşor?
Surprinzător a fost extrem de uşor.
Nu ţi-e frică?
Nu!
Sărută-mă şi spune noapte bună, dragă tată.










