Scene înfiorătoare pe mai multe drumuri din ţară. O maşină a fost cuprinsă de flăcări uriaşe pe Autostrada Soarelui. La faţa locului au ajuns o ambulanţă, dar şi mai multe echipaje ale poliţiei şi pompierilor. Patru oameni se aflau în maşină, dar au reuşit să se salveze la timp, înainte ca autoturismul să fie distrus de foc. Un alt incediu a dat peste cap şi traficul din judeţul Cluj. Un camion plin cu hârtie igienică s-a făcut scrum pe centura ocolitoare a oraşului Gherla. Fumul gros putea fi văzut chiar şi de la 15 kilometri distanţă. Şoferul a reuşit să se salveze ca prin minune şi a sunat la 112 ca să anunţe că întreaga încărtură arde. La faţa locului, poliţiştii au găsit aproape 250 de metri de parapeţi de pe marginea drumului, distruşi de mastodont. Din primele cercetări, anchetatorii cred că şoferul autotrenul a pierdut controlul, după ce a agăţat cu una dintre roţi un parapet din beton. Tirul a fost la un pas de a se răsturna într-o răpă şi cu greu a putut fi oprit de şofer pe marginea drumului.
