Duminică, 5 iunie, PrimaTV şi Adevărul LIVE te informează despre tot ce înseamnă alegeri locale. Echipele editoriale Adevărul LIVE şi Focus vor fi prezente atât în ţară cât şi în Bucureşti pentru a oferi cele mai importante informaţii despre ziua în care România îşi alege administraţia locală.
PrimaTV va oferi telespectatorilor ediţii speciale ale ştirilor Focus pe parcursul întregii zile şi va informa despre prezenţa la vot a românilor, precum şi rezultatele parţiale de la finalul zilei de vot. De asemenea vor exista duplexuri cu Adevărul LIVE în care se vor dezbate cele mai importante informaţii ale zilei.
România alege iar Adevărul LIVE va prezenta tot ce trebuie să ştii despre votul de duminică. Echipa formată din Dan Marinescu, Sebastian Zachman, Liviu Avram şi Ramona Ursu împreună cu corespondenţii locali vor transmite cele mai importante informaţii locale din Galaţi, Cluj, Iaşi, Craiova, Oradea, Braşov, Timişoara, Focşani, Sibiu, Slatina, Buzău, Piatra Neamţ, Bistriţa precum şi alte oraşe din ţară. Nu vor lipsi nici invitaţii bloggeri, cum sunt Tianu Burduja sau Adi Zăbavă. Astfel, din cele mai importante oraşe până în Bucureşti, Adevărul LIVE va urmări cursul evenimentelor şi va oferi rezultatele exit-poll-urilor după închiderea secţiilor de vot.
Duminică, 5 iunie, românii sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege primarii, consilierii locali şi judeţeni. Secţiile de votare vor fi deschise între orele 7.00 – 21.00 . La alegeri pot vota cetăţenii români care au împlinit 18 ani iar la urne sunt aşteptaţi peste 18 milioane de alegători.










