Diana Bart, prezentatoarea emisiunii "Click!", a spus "DA!". Vedeta a fost ceruta in casatorie in scurta vacanta pe care a petrecut-o alaturi de iubitul ei si acum se gandeste, deja, la rochia de mireasa.
Diana Bart se mărită după doar şapte luni de relaţie şi asta i-ar putea aduce noroc. În privinţa nunţii nu a hotărât nimic concret, dar ştie ce i-ar plăcea. „Îmi doresc ca nunta noastră să fie afară, în aer liber, împreună cu prietenii apropiaţi şi cu familia. Vreau o petrecere simplă şi rafinată, pe malul mării sau într-o grădină plină cu flori”, a mărturisit prezentatoarea emisiunii Click!, pentru click.ro.
În privinţa ţinutei, imaginea este conturată la fel de bine: „Rochia o să fie lungă şi diafană, iar în buchet mi-ar plăcea să am hortensii sau flori de câmp”.
Prezentatoarea tv îşi doreşte o familie în adevăratul sens al cuvântului. După ce se mărită, Diana Bart se vede şi mamă. „Amândoi ne dorim foarte mult copii şi am vrea să avem o fată şi un băiat”, ne-a declarat ea.
Încrezătoare în viitor, Diana Bart se mărită cu gândul că a întâlnit persoana potrivită. Mihai Dumitrescu are 39 de ani, are o carieră de succes în calitate de consultant imobiliar, şi, fapt esenţial, o iubeşte pe femeia de lângă el.









