Evoluţie imprevizibilă
Evoluţie imprevizibilă în cazul lui Teo Tandafir. Vedeta se află acum sub anestezie generală la o clinica din Viena unde a fost internată încă de la începutul lunii ianuarie. Fostul realizator tv se luptă cu o pancreatită severă necrozată. Medicii austrieci spun că deşi această boală nu reprezintă o ameninţare imediată pentru viaţa ei, este totuşi vorba despre o maladie care poate fi mortală şi care are o evoluţie imprevizibilă. Specialiştii care o îngrijesc au spus că Teo Tandafir se află sub tratament intensiv şi că nu poate comunica. Pentru a-i proteja viaţa privată, s-a decis ca din acest moment să se publice săptămânal un singur comunicat despre starea ei de sănătate.









