În aceastã sãptãmânã, faceţi cunoştinţă cu familia Pirtu, din Bucureşti, şi familia Roznov, din Vaslui!
Familia Pirtu este formată din basarabeni stabiliţi în Bucureşti. Mama, Lilia, are 32 de ani şi este casnică, după ce a predat preşcolarilor limba engleză. Alexei, tatăl, a terminat Academia de Poliţie, dar lucrează momentan în vânzări. Cei doi au doi băieţi, de 9 şi de 5 ani, Alexei şi Victor.
La Vaslui, Larisa şi Cristi sunt la a doua căsătorie. Ei cresc împreună trei fete - Federica (15 ani), Raisa (5 ani) şi Anastasia (10 luni). În casă locuieşte şi o nepoată a Larisei, Mălina.
La Bucureşti, Larisa şi Alexei nu se pot pune de acord în nicio privinţă. Reproşurilor Larisei în privinţa felului în care arată casa, Alexei răspunde invariabil că asta nu contează şi că singurul lucru important într-o relaţie este dragostea. Copiii familiei Pirtu reuşesc însă să o cucerească pe mama de schimb.
La Vaslui, Lilia face tot posibilul să se integreze, însă nu prea reuşeşte. Totuşi, ea are ocazia să vadă în ce condiţii se antrenează Federica în sportul pe care îl practică, aruncarea cu ciocanul, si să vadă câte sacrificii face aceasta pentru a fi campioană naţională la juniori.
Nu pierdeţi o ediţie “Schimb de mame” care vă prezintă varietatea de moduri în care poate fi privită viaţa şi familia, pe 6 aprilie, de la ora 21.30, numai la Prima TV!









