Falsificatori prinsi
O grupare din Timişoara falsifica bani într-o locuinţă aflată la câţiva metri de sediul poliţiei. Totul a ieşit la iveală după ce trupele speciale şi poliţiştii de la crimă organizată au descins în mai multe locaţii din oraş ca să-i prindă pe membrii unei reţelei de falsificatori. Procurorii DIICOT au dus la audieri 10 timişoreni, suspectaţi că ar fi contrafăcut bancnote de 100 şi 200 de lei cu ajutorul unor aparate performante. Ca să nu fie descoperiţi, apelau apoi la aşa zisele "săgeţi", în cele mai multe cazuri, oameni ai străzii, ca să distribuie banii pe piaţă. Bancnotele false erau folosite pentru a cumpăra produse cât mai ieftine pentru a obţine ca rest bani reali de valoare mai mică. Anchetatorii cred că falsificatorii, care erau supravegheaţi de aproape un an, au reuşit să plaseze 100 de bancnote.









