Gabi Luncă a pierdut procesul în faţa Loredanei

Vorbim despre un război care s-a dus în instanţă. Cel dintre Loredana Groza şi Gabi Luncă. Interpreta de muzică lăutărească a acuzat-o pe Lori că i-a interpretat o piesă din repertoriul ei. Doar că Gabi Luncă nu a avut câştig de cauză. Unde mai pui că e şi datoare vândută! Aflaţi acum toate detaliile.

Trei ani a bătut holurile tribunalelor, însă în cele din urmă sorţii au fost împotriva ei. Gabi Luncă a acuzat-o pe Loredana Groza că i-a preluat piesa "Cip-Cirip" şi a inclus-o pe albumul "Agurida", lansat în 2001, sub numele de "Într-o zi la poarta mea". Dar Gabi Luncă a pierdut procesul şi a mai ieşit şi-n pagubă. Interpreta de muzică lăutărească trebuie să îi plătească Loredanei... mai bine de jumătate de miliard de lei vechi, cheltuieli de judecată!

Contactată de un reporter Focus Magazin, Gabi Luncă a avut o declaraţie halucinantă! Păgubita nici nu ştia că procesul s-a încheiat şi... nici că are de plătit o sumă enormă! Mai mult, regina muzicii lăutăreşti nici nu a vrut să lămurească acest subiect!

Pe de altă parte, nici Loredana Groza nu vrea să mai comenteze! Reprezentanţii artistei consideră că s-a făcut dreptate şi nu exclud ca Loredana să o dea în judecată pe Gabi Luncă... pentru defăimare.

În urmă cu trei ani, Gabi Luncă a luat foc când a auzit piesa "Cip-cirip" cântată de Loredana, susţinând că aceasta nu i-a cerut acordul şi nu i-a dat niciun ban pe drepturile de autor. Tocmai de aceea a decis să înceapă o acţiune în instanţă. Iată ce declara solista, anul trecut!

Gabi Luncă, interpretă de muzică lăutărească: Am aşteptat, dar dacă ea nu a vorbit cu mine nici să-mi ceară cântecul! Aşa nu ştiu dacă ar îndrăzni să vorbească cu mine, deşi mi-ar face plăcere! Eu o iubesc şi mi-e drag de ea, dar atât! Practic supărarea dvs este că nu v-a cerut voie? Sigur că da! Deci dacă va fi vreo lege dreaptă şi se va da ceva, nu pentru mine personal, eu am o credinţă şi nu vând eu pe Dumnezeu pentru nişte bani care azi îi ai, mâine pot să nu mai fie!

Gabi Luncă a avut şansa să iasă din acest proces la începutul acestui an, însă nu a vrut sub niciun chip! Magistraţii le-au oferit celor două părţi şansa să ajungă la o înţelegere amiabilă, însă Gabi Luncă ar fi cerut bani pentru a cădea la pace cu Loredana, mai exact suma de 50.000 de euro.

Gabi Luncă, interpretă de muzică lăutărească: Că Gabi Luncă vrea bani! Eu nu vreau bani, am spus că e dreptul meu, dar nu pentru mine însuşesc aceşti bani! Nu îmi trebuie nici cinci bani! Am spus şi voi spune asta! Îi dau copiilor, îi dau văduvelor şi orfanilor, nu mă interesează, dar e dreptul meu! Dacă e o dreptate, se face dreptate, dacă nu, fie cum va fi! Acum e târziu orice! Orice e târziu şi las legea să facă cum crede.

Iar legea a decis! "Regina" muzicii lăutăreşti nu numai că nu va vedea niciun leu, dar... este şi datoare vândută!

viewscnt

Din aceeași categorie