Giulia Anghelescu e ajutorul Moşului! Bătrânelul darnic i-a şoptit că micuţii ei vor fi răsfăţaţi cu multe daruri de sărbători.
Cu doi copii acasă, Giulia Anghelescu abia mai are parte de vreun moment de respiro. Cu atât mai mult acum, în prag de sarbători, când trebuie să îi ajute şi pe spiriduşii Moşului să cumpere cadouri.
Din ultimele sondaje am aflat ca aflat ca Mosul ne-a pregatit foarte multe cadouri, mi-au soptit mie spiridusii lui. Abia asteptam, ne-am pregatit tot anul si am incercat sa fim cat mai cuminti ca sa primim multe daruri.
Giulia e modestă, nu vrea să îi ceară nimic Moşului.
Eu uite nu-mi doresc nimic pentru ca sunt intr-un punct al vietii mele in care consider ca nu imi lipseste absolut nimic si nu am nevoie de nimic decat de un pic de sanatate ca sa fiu in stare sa ma bucur de fiecare moment petrecut impreuna cu familia mea. Asa ca eu renunt la cadourile mele, sa le aduca celor mici.
Iar dacă micuţul Eduard este mult prea mic ca să înţeleagă cum stă treaba cu Moşul, Giulia s-a pregătit din timp.
Cea mica a scris scrisoarea pentru Mos, bine i-am scris-o eu, ea doar mi-a dictat-o, de acum doua luni, deci suntem bine. Nu are o lista chiar atat de lunga si nici nu e foarte consistenta, dar abia astept sa vad daca o sa-i si aduca Mosul ceea ce isi doreste.
Însă pentru a veni cu daruri multe, Moşul trebuie să fie răsfăţat.
O sa pregatim de toate iti dai seama. Noi in familie sunt eu mama si matusa mea, toate trei moldovence si e un fel de competitie intre noi de fiecare data la fiecare sarbatoare. Fiecare trebuie sa vina cu un meniu cat mai deosebit. Anul acesta ne strangem cu totii la noi acasa si na, sunt gazda si trebuie sa-mi depasesc toate limitele.
Iar noi suntem siguri că va reuşi să-şi surprindă invitaţii, doar este o gospodină desăvârşită, nu?










