Guvern autist şi disperat
Guvernul este disperat şi suferă de autism politic, spune opoziţia. Liderul PNL, Crin Antonescu, a criticat executivul despre care crede că habar nu are numărul legilor pe care şi-a angajat răspunderea. El a acuzat Executivul că desfiinţează Parlamentul şi transformă angajarea răspunderii într-o practică săptămânală. Şi pesedistul Mircea Geoană a declarat că intenţia Cabinetului Boc de a-şi asuma răspunderea este o dovadă a disperării. Guvernul a decis din nou să eludeze Parlamentul, prin asumarea răspunderii pe legea plafonării salariilor profesorilor şi pe Codul Social. Opoziţia va decide săptămâna viitoare dacă mai încearcă o dată să trântească Guvernul, prin depunerea unei moţiuni de cenzură.









