Iarna s-a întors chiar în mijlocul primăverii! În Harghita, a nins ca-n poveşti, după ce temperaturile au scăzut brusc peste noapte.
Nu degeaba zona este recunoscută drept polul frigului, parcă indiferent de anotimp. Stratul de zăpadă măsoară aproape 15 centimetri, aşa că drumarii au început deja deszăpezirea. Vremea neaşteptat de schimbătoare le-a dat peste cap planurile celor care voiau să ajungă la munte. Pe Platoul Bucegilor ninge viscolit şi se înregistrează MINUS 10 grade!










