Iron Maiden, în România
Veşti bune pentru fanii heavy metal! Legendarul grup britanic Iron Maiden va concerta în România pe 24 iulie. Show-ul va avea loc în Piaţa Constituţiei, pe o scenă impunatoare, iar instalaţiile de lumini şi sunet vor asigura un spectacol de zile mari. Trupa urmează să sosească la Bucureşti cu avionul Ed Force One, pilotat chiar de solistul vocal al grupului, Bruce Dickinson. Considerat cel mai important concert heavy metal al anului, evenimentul face parte din celebrul turneu Maiden England.









