Pontul săptămânii de la Ruxandra Rusan
Magazinele de jucării sunt un adevărat pericol pentru buzunarele părinţilor cu copii mici. Vrei să-i oferi puiului tău jucării multe, inteligente, sigure, de calitate... Ai răbdare, va veni un timp când va fi mult mai greu să ţii copilul la distanţă de raionul de jucării!
Cât sunt bebeluşi, cei mici se distrează foarte bine şi cu improvizaţii care nu costă nimic. De exemplu, Tudor făcuse o fixaţie pentru o sticlă din plastic de jumătate de litru în care am băgat câteva boabe de fasole şi am strâns bine capacul. O zornăitoare perfectă!
Pe Ruxandra Rusan o puteţi vedea în fiecare săptămână, de luni până vineri la “Totul despre mame”, de la ora 15.30.









