Masina incendiata intentionat

Piroman în libertate pe străzile din Galaţi! De două luni, poliţiştii n-au reuşit să dea urma unui individ care a dat foc intenţionat unui autoturism de lux. Pe imaginile suprinse de o cameră montată într-o altă maşină se poate vedea cum, târziu în noapte, bărbatul se apropie de maşină cu o sticlă. Varsă conţinutul, cel mai probabil o substanţă inflamabilă, în apropierea rezervorului, dă foc şi apoi fuge. În doar câteva secunde, maşina este cuprinsă de flăcări. Pericolul era ca incendiul să se extindă şi la autoturismul aflat în apropiere. Actul criminal a avut loc în centrul oraşului, nu departe de o şcoală. Pompierii spun că pagubele se ridică la aproape 20.000 de lei. Pentru că nu au reuşit să-l găsească pe individ, poliţişti au dat acum publicităţii imaginile în speranţa ca piromanul să fie recunoscut.

viewscnt

Din aceeași categorie